DESCOPERIRE Mega-structură de 1.000 mp, aparţinând Culturii Cucuteni

O structură imensă, de aproximativ 1.000 de metri pătraţi, aparţinând Culturii Cucuteni, a fost descoperită, recent, pe şantierul arheologic Ripiceni (Botoşani).

botosani ripiceni 01“Pe lângă cele peste 100 de locuințe rămase în zona neafectată de apele lacului de acumulare, a fost descoperită o structură uriașă de circa 1.000 mp, cu o incintă împrejmuită și fortificată printr-un șanț și o palisadă. Această mega-structură, unicat deocamdată în preistoria românească, putea fi un templu, locuință a căpeteniilor sau avea altă funcționalitate. Poziționarea sa centrală și dimensiunile uriașe demonstrează importanța sa deosebită în cadrul așezării, care și ea este una dintre cele mai mari cercetate până în prezent în cadrul arealului cucutenian din România (circa 20 hectare)”, se precizează într-un comunicat de presă al Muzeului Județean Botoșani.

botosani ripiceni 02Instituţia muzeală a continuat, și anul acesta, campania de cercetări arheologice interdisciplinare în cadrul șantierului de la Ripiceni. Proiectul este realizat în colaborare cu Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava și Platforma ARHEOINVEST de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași şi face parte dintr-un program mai amplu ce vizează studierea “Evoluției habitatului uman preistoric și protoistoric în depresiunea Prutului Mijlociu”.

Din cauza fondurilor insuficiente și a dificultății efectuării cercetărilor în teren, din uriașa structură a fost cercetată, în campania iunie 2016, doar o mică parte (circa 100 mp).

La descoperirile arheologice de la Ripiceni au fost folosite tehnologii de ultimă generație, printre care scanări magnetometrice și scanări 3D, ce au permis determinarea exactă a amplasării locuințelor în cadrul așezării. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: stiri.botosani.ro)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...