Un bărbat de 55 de ani, din Roman, a fost găsit carbonizat în propria mașină pe un drum forestier din afara localității Stejaru. Descoperirea macabră a fost făcută pe 26 martie de un lucrător din cadrul Ocolului Silvic Roman, acesta anunțând evenimentul prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 16:20.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, în interiorul autoturismului fiind identificat un trup carbonizat. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Roman. Dispariția persoanei în cauză a fost reclamată de soție, la aceeași dată, în jurul orei 11:00, familia nedorind mediatizarea”, anunță IPJ Neamț.
Din primele informații, victima ar fi un angajat al stației din Roman a Serviciului Județean de Ambulanță Neamț.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cauzelor și condițiilor în care a avut loc tragicul eveniment. Având în vedere locul unde a fost găsită victima, pe un drum izolat forestier, se pot lua în calcul toate ipotezele, inclusiv aceea a unei sinucideri.
FOTO: Poliția Neamț
(G. S.)