„Descinderi” în târgul din Girov

politia rutiera

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat miercuri, 14 august, activități de prevenție în târgul din comuna Girov, județul Neamț. Bicicliștii au fost informați despre importanța purtării vestei reflectorizante pentru prevenirea accidentelor rutiere. Nu mai puțin de 25 de bicicliști au primit din partea polițiștilor rutieri veste reflectorizante și pliante personalizate cu sloganul Campaniei ”Alege Viața!”. Persoanele prezente în târg au primit sfaturi despre măsurile de siguranță care trebuie respectate pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuințe, din autoturisme și a furturilor de animale. În acest sens, au fost distribuite 300 de materiale cu caracter preventiv.

În perioada următoare, IPJ Neamț a anunțat că, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, polițiștii rutieri și cei de prevenire vor continua activitățile specifice prin distribuirea a 500 de veste reflectorizante pentru bicicliști și pentru căruțași. De asemenea, vor fi distribuite materiale informative pentru reducerea accidentelor în care sunt implicate aceste categorii de participanți la trafic. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.