pietricica turism

dragusanu 2014 02

În aprilie, Guvernul României a iniţiat o procedură prin care devine obligatorie identificarea abonaţilor prepay pe baza buletinului. Odată cu această lege, cetăţenii ar trebui identificaţi şi când se conectează la reţele Wi-Fi gratuite. Acest proiect este considerat a fi unul absolut necesar pentru securitatea naţională şi siguranţa cetăţenilor, dar şi util în lupta cu marile reţele de evaziune şi corupţie din ţară. Potrivit motivelor acestui proiect legislativ, clienţii prepay, care sunt în proporţie de 67% pe piaţa de telefonie mobilă din România, sunt obligaţi ca în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a legii să îşi înregistreze numărul la operatori, furnizându-le acestora datele cu caracter personal. Se invocă o discriminare între utilizatorii serviciilor Telecom, discriminare de care s-au folosit şi cei care au propus acest proiect. Pe scurt, cei cu abonamente sunt înregistraţi în bazele de date ale furnizorilor, cei cu prepay nu. Astfel, odată cu această lege, utilizatorii vor trebui să comunice de la nume şi prenume până la CNP şi număr şi serie de buletin. Va fi încheiat un contract chiar şi pentru cartele preplătite. Odată ajunse datele personale la furnizor, vor fi verificate şi confruntate cu date din alte surse, iar dacă ceva nu corespunde, nu vei beneficia de serviciul preplătit. Şi în privinţa punctelor de acces puse gratuit la dispoziţia publicului de către persoane juridice, reţelele trebuie să fie securizate pe bază de parolă şi trebuie să existe proceduri şi echipamente care să stocheze pe o perioadă de şase luni datele prin intermediul cărora pot fi identificaţi utilizatorii conectaţi. Dacă va fi aprobată, se va aplica această lege în cazul cafenelelor, restaurantelor, barurilor şi parcurilor, dar şi pentru conferinţe, hoteluri sau alte locuri, chiar şi în mijloacele de transport care pun la dispoziţie astfel de conexiuni. Furnizorii serviciilor de telefonie şi internet vor trebui să investească în echipamente care să stocheze datele, eventual să nu poată fi accesate de către hackeri, şi să aibă soluţii software care după şase luni şterg automat datele.

Reprezentanţi ai mai multor ONG-uri şi-au exprimat dezacordul faţă de proiectul de lege propus de Guvern, susţinând că acesta a fost propus imediat după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a declarat nevalidă Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European privind stocarea datelor utilizatorilor de telefonie şi internet, adoptată în 2006, în urma atacurilor teroriste din Londra şi Madrid – cunoscută ca “Directiva Big Brother”, pe motiv că aceasta este o ingerinţă amplă şi foarte gravă în drepturile fundamentale privind respectarea vieţii private şi protecţia datelor cu caracter personal. În România, directiva UE a fost transpusă în lege în anul 2012 şi prevede stocarea pentru şase luni a datelor de trafic ale tuturor utilizatorilor de telefonie şi internet, nu şi a conţinutului. O lege similară, adoptată la noi în ţară în anul 2008, a fost declarată neconstituţională un an mai târziu, pe motive de încălcare a dreptului la viaţa privată. Astfel, acest proiect este a patra tentativă de a impune o asemenea reglementare în România în ultimii trei ani, toate fiind respinse până acum în diverse stadii în Parlament. Proiectul este neclar şi are influenţe asupra mai multor domenii decât cartelele telefonice preplătite. De exemplu: toţi cetăţenii care se conectează la sisteme Wi-Fi gratuite vor trebui identificaţi; cei peste 10 milioane de utilizatori de cartele prepay trebuie să se înregistreze în termen de şase luni de la data adoptării legii, în caz contrar serviciul le este dezactivat; înregistrarea utilizatorilor se face în condiţii incerte, nu se ştie cine are acces la baza de date, de ce este necesar CNP-ul utilizatorilor. Acest proiect de lege vine în contradicţie cu dreptul la anonimat, dreptul la o viaţă privată şi prezumţia de nevinovăţie. Este adevărat că, prin el, statul va putea să investigheze mai uşor infractorii, dar nu este obligaţia statului să facă toate eforturile de a investiga şi de a asculta convorbiri telefonice atunci când e cazul, atunci când există un mandat clar. Orice cetăţean, până la proba contrarie, este nevinovat.

Pot să apară cazuri în care cineva poate plăti pe altcineva să îi cumpere o cartelă pe care să o folosească pentru a comite o infracţiune. Din acel moment, doar pentru că o persoană şi-a dat datele pentru a achiziţiona o cartelă, nu înseamnă că tot ea se face vinovată de folosirea ulterioară în scopuri ilegale. Totuşi, doar pentru că sunt înregistrate în reţea, cu nume, prenume şi CNP, asta nu înseamnă că cei care au de comis infracţiuni se opresc aici. Pot apela la soluţii de criptare, pot apela la comunicare prin alte tipuri de aplicaţii, mai mult sau mai puţin cunoscute. Tehnologia nu stă pe loc, cum nici ilegalităţile nu se vor opri într-o simplă identificare a cumpărătorilor de cartele preplătite. La nivel european, ţări precum Italia, Spania, Danemarca, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Polonia, Cipru şi Lituania au adoptat şi au susţinut adoptarea acestor măsuri privind înregistrarea obligatorie a datelor utilizatorilor de servicii preplătite, dar eficacitatea lor nu a fost dovedită. Ineficienţa a scos legea din ţări care deja au adoptat-o, de exemplu, în Mexic, măsura a intrat în vigoare în 2009 şi a fost retrasă în 2012, după ce s-a arătat că nu a prevenit în niciun fel violenţa, criminalitatea şi nu a ajutat la condamnarea infractorilor. Dezvoltarea uimitoare a tehnologiei comunicaţiilor ne-a oferit avantaje uriaşe, ne-a îmbunătăţit şi simplificat viaţa şi astăzi nu concepem existenţa fără telefonie şi internet. Însă, pe de altă parte, tinde să devină un instrument eficient de control şi monitorizare a cetăţenilor. La nivelul civil comunicaţiile (telefonie şi internet) ar trebui să rămână libere, nerestricţionate, să servească în continuare interesele cetăţenilor. Impunerea unor restricţii excesive în acest sector nu doar că nu va duce la “creşterea siguranţei”, ci va aduce în postura de “contravenient” pe oricine utilizează aceste servicii.

Deputat Cătălin DRĂGUŞANU