De luat aminte: 4 ani de închisoare pentru fugă de la locul accidentului

Un bărbat de 29 de ani, din localitatea Drăgănești, a fost depistat de polițiști și condus la Penitenciarul Bacău, unde are de ispășit o pedeapsă de 4 ani de închisoare.

„Pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, de către Judecătoria Tîrgu Neamt, la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. În fapt, la finalul anului 2014, bărbatul a circulat cu un autoturism și a fost implicat într-un accident rutier soldat cu o victimă, după care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Pentru că se mai întâmplă ca șoferii să șteargă cu oglinda câte un pieton e bine să știe că trebuie să anunțe poliția, chiar dacă omul atins de mașină spune că nu are nimic. În cazul în care i se face rău ulterior și se duce la spital, obligatoriu se va considera că este vorba despre un accident cu părăsirea locului faptei.

Cei mai mulți șoferi, însă, fug de la locul accidentului dacă se sperie sau dacă sunt sub influența alcoolului și speră să se „trezească” până ce vor fi prinși. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...