De astăzi intră în vigoare majorarea alocațiilor pentru copii

De astăzi, 1 aprilie (nu e păcăleală!), intră în vigoare ordonanţa de majorare a alocațiilor pentru copii. Banii vor intra în conturi abia de luna viitoare. Guvernul României a adoptat ordonanţa în februarie, dar măsura putea intra în aplicare doar începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a legii bugetului de stat.

De astăzi intră în vigoare majorarea alocațiilor pentru copiiCum legea bugetului de stat pentru 2019 a intrat în vigoare în martie, prevederile referitoare la alocaţii majorate se aplică din aprilie. Potrivit ordonanţei sumele pe care le vor primi copiii sunt:

  •  300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau până la 3 ani în cazul copiilor cu dizabilități;
  • 150 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, precum și pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional;
  • 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani în cazul celor cu dizabilități.

De noile prevederi vor beneficia peste 3,6 milioane de copii. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...

Tragedie teribilă în Neamț – o femeie a fost înjunghiată de un bărbat care ulterior și-ar fi luat viața

Zi neagră pentru comunitatea din Barticești, județul Neamț, unde,...

Reținut de polițiști după ce și-a lovit iubita chiar în fața casei!

Un bărbat din comuna Huruiești, județul Bacău, a comis-o...

Avertizare noowcasting de furtună cu gheață în Neamț și Suceava

Meteorologii au emis, duminică, 30 august 2026, în urmă...

Bacău. Scandal cu polițiști și focuri de armă într-un bar

Într-un bar, din comuna Faraoani, județul Bacău, sâmbătă, 29...

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...

Reținut de polițiști după ce și-a lovit iubita chiar în fața casei!

Un bărbat din comuna Huruiești, județul Bacău, a comis-o...

Avertizare noowcasting de furtună cu gheață în Neamț și Suceava

Meteorologii au emis, duminică, 30 august 2026, în urmă...

Bacău. Scandal cu polițiști și focuri de armă într-un bar

Într-un bar, din comuna Faraoani, județul Bacău, sâmbătă, 29...

Încep ploile în Neamț, Suceava și zona vestică a Bacăului!

Meteorologii ANM au emis o avertizare meteo cod galben...

Bacău. Cupa României la Box Seniori U 23. Sport, disciplină și spirit de echipă

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Gruparea de Jandarmi...