David Popovici obține o nouă medalie

David Popovici obține o nouă medalieMiercuri, 31 iulie, în a cincea zi a Jocurilor Olimpice de la Paris, reprezentanții României au obținut următoarele rezultate:

Înot:

În finala „regină” de 100 m liber masculin, David Popovici a obținut medalia de bronz cu timpul de 47:49. Timpul cu care David Popovici a terminat cursa a fost la o diferență de o sutime față de locul al doilea și o sutime față de locul al patrulea. Pe primul loc a terminat chinezul Zhanle Pan, care a doborât cu 4 zecimi recordul mondial (stabilit tot de el, 46:80, la mondialul din acest an de la Doha) cu timpul de 46:40.

Canotaj:

  • dublu rame masculin: Florin Arteni, Florin Lehaci au concurat în semifinala a doua, pe care au câştigat-o cu timpul 6:29.86. Ei au obţinut cel mai bun timp din cele două semifinale ale probei
  • dublu rame feminin: semifinale (A/B) – Ioana Vrînceanu, nemțeanca noastră, împreună cu Roxana Anghel s-au calificat în finală de pe locul doi cu timpul 7:14.53;
  • dublu vâsle feminin, categorie uşoară – semifinale (A/B): Gianina van Groningen (fostă Beleagă) şi Ionela Cozmiuc s-au calificat fără emoţii în finala A cu timpul de 6:56.65.
  • patru vâsle masculin – Finala B: echipajul format din Ioan Prundeanu, Florin Horodişteanu, Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, s-a clasat, miercuri, pe poziţia a treia în finala B, astfel că încheie concursul pe locul 9. Ei au încheiat proba cu timpul 5:54.77.
  • patru vâsle feminin – Finala B: echipajul compus din Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş, a câştigat Finala B, astfel că a încheiat proba pe locul 7. Ele au încheiat proba cu timpul 6:29.64.

Tir cu arcul: Mădălina Amăistroaie s-a calificat în optimile de finală.

  • A câștigat turul eliminator 1/32 cu scorul de 7 -1 împotriva sportivei din Israel, Mikaella Moshe
  • A câștigat turul eliminator 1/16 cu scorul de 7 -3 împotriva sportivei din Italia, Chiara Rebagliati

Judo: Alex Creț a câștigat turul eliminator 1/32 împotriva maghiarului Krisztián Tóth, dar a pierdut în șaisprezecimi împotriva brazilianului Rafael Macedo.

Triatlon: în finala de individual masculin Felix Duchampt a terminat pe locul 50 cu timpul de 1:56.00.

Tenis de masă: în optimile de la simplu feminin Bernadette Szőcs a pierdut în fața sportivei din Austria,  Sofia Polcanova, cu scorul de 4-0.

Alexandru Andrieș

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Minor lovit de un microbuz școlar în Țibucani

Un minor în vârstă de 10 ani a ajuns...

O zi din Botoșani, prin ochii Poliției: rețineri, violență domestică și controale rutiere

Jurnalul faptelor petrecute pe 15 iunie 2026, relatat de...

Vara vine în Moldova: căldură dar și ploi!

O vară aproape subecuatorială ca pe Amazon se profilează...