0:00

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Situată după ultima casă de muntean din satul Huisurez, cea mai nouă bază sportivă din ruralul județului Neamț a fost inaugurată cu ocazia organizării celei de-a doua ediții a Zilei Comunei Dămuc. La această manifestare a fost prezent un număr impresionant de dămuceni, după aprecierea organizatorilor mai mult de jumătate din populația comunei. Alături de reprezentanții administrației locale – primarul Anton Covasan, viceprimarul Ioan Frăsinaru, city managerul Cătălin Chiței și membrii Consiliului local – au onorat cu prezența personaje importante ale județului: Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean Neamț, George Lazăr – prefect, Liviu Octavian Bumbu – senator, Dorinel Ursărescu – deputat, Dan Manoliu – vicepreședinte CJ Neamț, reprezentanți ai instituțiilor statului din teritoriu, consilieri județeni, precum și primarii Laurențiu Leoreanu (Roman), Nicolae Sălăgean (Bicaz), Alexandru Drăgan (Tașca) Ioan Constantin Bârsan (Bicazu Ardelean), Ion Rotaru (Alexandru cel Bun), Vasile Olaru (Girov), viceprimari din zonă, precum și alți invitați de marcă. Cu acest prilej, au fost organizate două festivaluri de muzică ușoară, folk, dance și populară, la care au participat tineri soliști și ansambluri din majoritatea zonelor județului Neamț. Un sobor de preoți de pe Valea Dămucului, dar și din orașul german Koln – pr. Constantin Poloșan, pr. Dumitru Romanescu, pr. Mihai Ionichi și arhidiaconul Martin Lissmann – a oficiat două slujbe, una de pomenire, cealaltă de mulțumire către Dumnezeu. Totul a culminat cu un spectacol de zile mari și cu un superb foc de artificii.

„Să arătăm că se pot rezolva necazurile”

Culiță TĂRÂȚĂ, președintele Consiliului Județean Neamț: „Este greu să vorbești după cuvintele spuse de părintele din Dămuc și după city managerul comunei, care, împreună cu domnul primar Covasan și consilierii locali, face o echipă foarte bună la nivel local, fiind în stare să facă lucruri frumoase pentru comuna Dămuc. Este adevărat, comuna Dămuc se confruntă cu probleme dificile legate de infrastructură – drumul județean, de problema proprietăților și multe altele. Vă mărturisesc, cu mâna pe inimă, cunoșteam foarte bine aceste probleme. Vorbeam mai înainte cu un bătrân dintr-o comună din județul Neamț cum că trebuie să arătăm că se pot rezolva necazurile cu care se confruntă comuna Dămuc. Remarc proiectele care s-au realizat până acum, dar și pe cele pe care le putem obține în perioada 2014-2020, și care trebuie puse în valoare. Dar nu trebuie să așteptăm anul 2020. Cel care vă vorbește, Culiță Tărâță, vă promite că la anul, când vom reveni în fața dumneavoastră, să pot raporta că tot ceea ce am promis astăzi s-a pus în aplicare. Ca unul care vine din economia reală, știu ce înseamnă viața la țară, mediul relațional, agricultura, activitate pe care o desfășurați dumneavoastră, și nu am voie să vin în fața dumneavoastră și să spun că nu se poate. În acest mandat, iată, sunt 89 de kilometri de drumuri județene și comunale care au fost asfaltate. Este greu, dar asta nu înseamnă că nu se poate, și vrem să punem umărul și să rezolvăm problemele cu care se confruntă județul Neamț. De aceea, felicit locuitorii comunei, alături de primarul Covasan, care este un om vrednic. În momentul când crezi că poți, poți să învingi. Important este să gândești cu rațiune, cu sufletul, și să nu fii negativist. Vă doresc ani buni și mulți, sănătate și credință în Dumnezeu. La mulți ani tuturor!”.

„Acest spațiu se va numi Sfatul de la Dămuc”

George LAZĂR, prefectul județului Neamț: „Mulțumesc frumos pentru invitație domnului primar Covasan, un prieten drag. Mă bucur să văd aici oameni destoinici, harnici și gospodari din comuna Dămuc, alături de celelalte oficialități ale județului Neamț, oameni care nu s-au adunat întâmplător, astăzi, la Dămuc. Am venit să vă fiu alături la zi de sărbătoare, la ceas de bucurie, împreună cu administrația locală, cu domnul primar, și să ajutăm și să punem mână de la mână pentru a sprijini comuna dumneavoastră. Urez La Mulți Ani tuturor dămucenilor. Dumnezeu să vă ajute!”.

Laurențiu LEOREANU, primarul municipiului Roman: „Domnule primar, mulțumesc pentru invitație și vă aduc salutul părții estice a județului Neamț, din «orașul plin de soare, dintre ape curgătoare, dintre Moldova și Siret, orașul Roman, care vă salută». Vă respectăm și vă felicităm pentru aceste zile frumoase, hramul Sf. Ilie, sărbătoarea comunei Dămuc. Cred că Sf. Ilie, după trei ani de secetă aprigă, a salvat poporul ales, a adus ploaia și a făcut câmpuri mănoase. Așa să fie și această sărbătoare a comunei dumneavoastră. Poate, nu peste mult timp, acest spațiu se va numi Sfatul de la Dămuc și poate va aduce pentru acest drum și pentru dezvoltarea unor zone atât de frumoase, dintr-un punct triunghiular de la întâlnirea Neamțului cu Harghita și Bacăul. Vă felicit și vă urez sănătate, să aveți putere de muncă, înțelegere și pace! Am un prieten foarte drag, primarul dumneavoastră, și am venit aici să vă transmit salutul nostru. Vă urez drumul cel bun, inimă curată și vorba cea blajină: Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!”.

„Vreau să avem mai multă libertate”

Anton COVASAN, primarul comunei Dămuc: „Bun venit tuturor la Dămuc! Este tare bine că sunteți așa de mulți lângă mine. Vreau să mulțumesc pentru prezență prietenilor, parlamentarilor, oamenilor politici și administrativi din județ, și să-i rog să își întoarcă privirea și spre Dămuc. De aceea am organizat această sărbătoare, ca toate forțele politice și administrative să ajute această comună. Cred că generația mea trebuie să facă ceva pentru România și să nu se mai întâmple ca, așa cum spunea un dămucean, să lase tinerețile în străinătatate și bătrânețile să le aducă în România. Nu vreau să vă plictisesc, dar vreau să le mulțumesc celor care m-au sprijinit. Au fost foarte multe firme care au lucrat la această bază sportivă, și le mulțumesc din tot sufletul. Nu am să uit niciodată gesturile făcute. Să nu credeți că aici sunt banii primăriei. Sunt banii oamenilor care ne-au sprijinit. Am vrut să fac ceva, să trag un semnal de alarmă și să arăt că se poate face ceva în această țară fără bani. Am vrut să preiau un drum forestier care să aducă turiști, dar, ca să preiei un drum la primărie, este foarte greu. Apoi, suntem blocați în ceea ce privește posturile din administrația publică locală. Dacă vrei să angajezi un om, nu ești sprijinit. Avem oameni de stat pe scenă, lângă noi, și trebuie să înțeleagă anumite lucruri și să le ducă mai departe, la Guvern. Vreau să avem mai multă libertate. Noi, primarii, dormim cu pantalonii la capătul patului. Promit ca în fiecare an să organizăm ziua comunei, și vă invit încă de acum să veniți cât mai mulți aici. În acest spațiu a fost și fotbalistul Alexandru Bourceanu de la Steaua, sunt mândru de el și mi-a promis că va investi aici. Alături de noi, astăzi, este și mama sa. Acum, la sfârșit, vreau să credeți că am fost părtaș la un vis la Dămuc. Mulțumesc!”

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Dămuc – Sărbătoare la poalele Hășmașului Mare, ediția a doua, ZCH NEWS - sursa ta de informații

C. NEGRU

Articolul precedentGhidăoani: Minune mare
Articolul următorAdversara Ceahlăului pe un butoi de pulbere