„Sufletul meu însetează după Dumnezeul Cel Viu. Sufletul meu caută iarăşi să se sature de dulceaţa Domnului. O, nepătrunsă mila Domnului: din ţărână l-a zidit Domnul pe om şi a suflat în nările lui suflare de viaţă (Facere 2, 7), şi sufletul omului a ajuns înrudit cu Dumnezeu. Atât de mult a iubit Domnul zidirea Sa, că a dat omului pe Duhul Sfânt, iar omul a cunoscut pe Ziditorul său şi iubeşte pe Domnul lui. Duhul Sfânt e iubire şi dulceaţă sufletului, minţii şi trupului: dar când sufletul, pierde harul sau harul se împuţinează, atunci sufletul va căuta iarăşi pe Duhul Sfânt cu lacrimi, tânjeşte după Dumnezeu şi zice: «Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu însuţi m-ai aflat întâi şi mi-ai dat dulceaţa Duhului Sfânt; şi acum sufletul meu tânjeşte după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine şi mă rog Ţie: Dă-mi să rămân până la sfârşit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările şi bolile». Frică şi cutremur cuprind sufletul meu când vreau să scriu despre iubirea lui Dumnezeu”. (Sfântul Siluan Athonitul)

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ACTUALITATE
Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape
Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...
ACTUALITATE
Anunț important al Primăriei Piatra Neamț: „Strada Ștefan cel Mare va fi închisă joi pentru lucrări de asfaltare”
Joi, 8 octombrie, între orele 09:00 – 18:00, strada Ștefan cel Mare va...
INFRACȚIONAL
Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!
Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...
SOCIAL
Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.
Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...
RELIGIE
Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș
Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...
JUSTIŢIE
Primarul Chirica de la Iași – inculpat în dosarul “Păcura”. Procurorii DNA au pus sechestru pe imobile ale sale de peste 2 milioane de...
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost audiat de procurorii anticorupție, marți, 6...
ACTUALITATE
De mâine, intră în vigoare legea urșilor: pot fi împușcați 103 în regiunea de Nord -Est, record de 410 exemplare în regiunea Centru
Din 8 octombrie, intră în vigoare Legea nr. 190/2026, care aprobă la nivel...
ACTUALITATE
Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme
O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...
Stiri fierbinti
Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău
Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...
ACTUALITATE
Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...


