“Limba este o sabie cu două tăişuri. Ascute-o ca să fie osânditoarea păcatelor pe care le săvârşeşti, şi nu o îndrepta împotriva fraţilor tăi, ca să le faci rău. Iată de ce Dumnezeu a aşezat limba în spatele buzelor şi a zidului dublu al dinţilor: ca să nu vorbească orice şi oricând. De aceea, să ne păzim gura cu făclia raţiunii, nu pentru a nu o mai deschide niciodată, ci pentru a o lăsa să vorbească numai atunci când se cuvine. Marile rele sunt pricinuite de uşurătatea cu care vorbim, pe când cele bune izvorăsc din chibzuinţa în vorbire. De multe ori, tăcerea este mai de folos decât vorba, desigur, la fel cum, în anumite cazuri, mai folositor este să deschidem gura decât să tăcem” – Sfântul Ioan Gură de Aur

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ SPIRITUALĂ AL ZILEI
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
INFRACȚIONAL
FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...
RELIGIE
Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie
Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...
ACTUALITATE
Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!
Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...
Stiri fierbinti
Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au...
Pelerinajul la raclele Sfântei Cuvioase Parascheva -ocrotitoarea Moldovei, a familiei și a celor...
SOCIAL
Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare
O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...
ADMINISTRAȚIE
Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...
ADMINISTRAȚIE
Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor
În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...
SOCIAL
Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart
Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...
ACTUALITATE
VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău
Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...
ACTUALITATE
Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț
Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...


