Duminică, 21 august, în jurul orei 4,00, un tânăr de 26 de ani anunţa la poliţie o agresiune petrecută într-un bar din Roznov.
Echipajul de poliţie ajuns la faţa locului avea să afle că un bărbat din localitate, în vârstă de 32 de ani, care băuse cam mult alcool, a făcut scandal şi s-a luat la ceartă cu mai multe persoane. Pe fondul acestui conflict, la un moment dat, a scos un cuţit cu care l-a înjunghiat pe un bărbat de 37 de ani, din Piatra-Neamţ, aflat în barul respectiv.
Când şi-a văzut victima căzută la pământ într-o baltă de sânge şi a realizat grozăvia faptei sale, bărbatul a fugit şi a încercat să se ascundă.
Cel înjunghiat a fost preluat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, cu mai multe plăgi înjunghiate şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra –Neamţ.
În urma cercetărilor făcute de poliţiştii Biroului de Criminalistică şi a consemnului dat inclusiv colegilor din trafic, astăzi, 22 august, agresorul a fost depistat de poliţişti într-un autoturism şi a fost condus la audieri.
Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Angela Croitoru
Foto reprezentativă: arhivă