Curtea Constituțională a amânat din nou decizia care vizează pensiile magistraților

Curtea Constituțională a amânat din nou decizia care vizează pensiile magistrațilorCurtea Constituțională a României ar fi trebuit să discute pe 8 octombrie sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la neconstituționalitatea prevederilor referitoare la creșterea vârstei de pensionare și pensiile magistraților. Judecătorii constituționali s-au întrunit în ședință dar nu au soluționat acțiunea ci au dispus un nou termen, pentru data de 21 octombrie. Dincolo de importanța hotărârii CCR pentru întreg corpul magistraților din România, judecători și procurori, aceasta are impact asupra întregii societăți.

În acest moment aproape toate instanțele și parchetele din țară au demarat proteste după ce guvernul a anunțat modificări legate de pensiile magistraților (amănunte aici  și aici ). De la finalul lunii august toate instanțele din Neamț judecă doar cauzele care au caracter urgent, pentru celelalte fiind stabilit un nou termen. În condițiile în care magistrații protestează, premierul Ilie Bolojan a punctat faptul că „dacă activitatea instanțelor este suspendată temporar, moral ar fi ca și salarizarea să fie suspendată”. Acest lucru nu i-a sensibilizat în nici un fel pe magistrați, iar protestele continuă.

Reamintim că Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe măsuri cum ar fi creșterea vârstei de pensionare a magistraților care ar trebui să crească până la vârsta standard de 65 de ani, precum și cuantumul pensiei care nu va putea depăși 70% din valoarea ultimului salariu. Magistrații au susținut prin comunicate de presă cum că de fapt ar fi o campanie împotriva justiției care are ca efect scăderea încrederii populației în actul de justiție.

(G. S.)

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.