Curs european de formare pentru profesorii de la CSEI Târgu Neamț

În cadrul proiectului Erasmus+ „Educație școlară” – Acreditation School Education  – ,în perioada 23-28 mai, o echipă a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Neamț, formată din șase profesori – Meteleagă Alina, Musteață Carmen, Toma Roxana, Vartic Petronela, Gugiu Daniel și Damian Andreea Magdalena, a participat la o mobilitate desfășurată în Thessaloniki, Grecia. Tema cursului a fost „Empowering People with Disabilities: Communication and Active Engagement” (Sprijirea Persoanelor cu dizabilități: Comunicare și implicare activă).

Participanții au învățat tehnici de comunicare verbală și non-verbală care le vor permite să lucreze cu succes pentru sprijinirea și consilierea persoanelor cu dizabilități, dându-le acestora din urmă puterea de a-și autogestiona alegerile în viață, acesta fiind și obiectivul principal al cursului.

„Obiectivele au fost atinse cu succes prin intermediul activităților care au avut la bază metode de educație non-formală precum: dezbateri, ateliere practice, jocuri de rol prin intermediul psihodramei, prezentări, studii de caz, discuții libere, lucru în echipă, rolul metaforei terapeutice în lucrul cu copiii cu dizabilități,  întâlniri cu profesori din alte școli, seri interculturale etc. Derularea  acestui proiect aduce o contribuție importantă la dezvoltarea dimensiunii europene în cadrul CSEI Tg. Neamț, pregătind profesorii pentru a deveni profesioniști activi și implicați în lucrul cu persoanele cu dizabilități, dar și la formarea abilităților lingvistice în noul cadru de referință European. În cadrul aceleiași acreditări și în aceeași perioadă, doamna profesor doctor Mihăileasa Loredana a participat la mobilitatea „Leadership and Management in Schools”, care s-a desfășurat la Valencia, în Spania. Cursul a fost pe teme de management școlar, dedicat celor care fac parte din echipa de conducere a unei școli”, ne-a declarat prof. Ștefan Grigoriu, directorul de la CSEI Târgu Neamț.

CSEI Târgu Neamț va beneficia până în anul 2027 de finanțare europeană pentru mobilități Erasmus+ în domeniul Educație școlară, datorită acreditării obținute de Casa Corpului Didactic Neamț.

C.T.S

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora