FRF a stabilit componenţa urnelor pentru tragerea la sorţi a optimilor de finală ale Cupei României “Timişoreana”, care va avea loc, joi, 2 octombrie, de la ora 12, la Casa Fotbalului. Conform site-ului oficial al FRF, cele 16 echipe calificate au fost împărţite în 3 urne, după cum urmează: A: Steaua, Petrolul, Dinamo, CFR Cluj şi Pandurii; B: Ceahlăul, Oţelul, U Cluj, Viitorul, FC Braşov, CSMS Iaşi, CSU Craiova, Rapid şi ASA; C: Mioveni şi Rapid CFR Suceava. La tragerea la sorţi, cele două echipe din urna C vor fi grupate cu două echipe din urna A, apoi, în continuare, cele 3 echipe rămase în urna A vor fi grupate cu 3 din urna B, iar ultimele 6 cluburi din urna B vor fi împerecheate între ele.
Conform algoritmului, Ceahlăul poate avea ca adversar Steaua, Petrolul, Dinamo, CFR Cluj sau Pandurii, caz în care ar juca meciul din optimi, la Piatra Neamț, sau cu o formație din urna B, caz în care ar putea evolua în deplasare.Ceahlăul nu poate juca cu Mioveni, sau Rapid Suceava, conform algoritmului stabilit pentru tragerea la sorți. Cel mai greu adversar poate fi Steaua, iar cei mai accesibili pot fi Oțelul, CSMS Iași, sau Rapid, ultimul club fiind deja în insolvență, cu antrenorul Ionel Ganea demis de patronul Valerii Moraru. Partidele din optimile Cupei României se dispută, pe 29 octombrie, în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.
M. STOIAN