Un băiat, în vârstă de 12 ani, a murit, aseară, carbonizat, în locuința din satul Bărc-Goșman, comuna Români. Primul apel la 112 a fost făcut la ora 18.34, când a fost trimisă o ambulanță de la Roman. Echipajul medical l-a găsit pe băiat mort, cu arsură termică pe 80% din corp, potrivit Luminiței Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț. La fața locului au ajuns și polițiștii, care au solicitat, pe la ora 19, un echipaj de pompieri care să intervină în cazul când ar mai fi fost vreun focar de incendiu. Militarii de la Roman s-au dus la solicitare, dar n-au mai intervenit, fiindcă în interior nu a fost identificat focar de incendiu, potrivit slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Din primele informații, băiatul avea probleme de sănătate și era în evidență cu handicap mintal și tulburări de comportament. Se pare că tragedia de aseară s-a petrecut după ce mama a făcut focul în cameră și apoi s-a dus să-i aducă de mâncare. Polițiștii ar urma să stabilească în ce împrejurări băiatului i-au luat foc hainele. (C.I.)