Culmea „talentului”: să cazi de pe moped pe drum drept

Un bărbat, de 63 de ani, din Bahna, s-a accidentat grav, în seara de 29 august, după ce-a reușit performanța de a cădea de pe mopedul cu care circula, pe o porțiune de drum drept.

Culmea "talentului": să cazi de pe moped pe drum drept„La ora 21:15, pe DJ 158B, pe raza comunei Bahna, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane”, a precizat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț. „Un bărbat, care conducea un moped pe un segment de drum în linie dreapta, a pierdut controlul mopedului și a părăsit partea carosabilă, accidentându-se grav. În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili modul de producere a accidentului rutier”.  

Rănitul a fost transportat la spital, unde medicii au stabilit că are mai multe leziuni, inclusiv o fractură de claviculă. Polițiștii au întocmit un dosar penal în cauză. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...