0:00

 Cu o nouă expoziţie la Galeriile „Viorel”, Mircea Titus Romanescu împlineşte azi 63 de ani, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Azi se deschide o nouă expoziţie la Galeriile „Lascăr Vorel” din Piatra Neamţ. Este cadoul pe care şi-l face (dar de care ne bucurăm şi noi, iubitorii de artă),  pictorul nemţean Mircea Titus Romanescu, care împlineşte în această zi 63 de ani. Despre artist şi lucrările lui va vorbi istoricul de artă Silvana Dulamă.

Născut la 16 august 1950 la Piatra Neamţ, absolvă Institutul Politehnic din Bucureşti, apoi Facultatea de Arte din Timişoara. Are în palmares numeroase expoziţii personale la Bucureşti (1990, 1992, 1994, 1995, 1996, 2001, 2003, 2006, 2007), la Timişoara (2002, 2004), la Bacău (1989, 2007), la Iaşi (2001), la Piatra Neamţ (1988, 2001, 2007, 2008, 2009) şi în străinătate (Praga, Torino, Veneţia, Kromeritz (Cehia), Viena, Nunspeet şi Geldrop (Olanda), Warstein (Germania).

“Metaforic vorbind, spune că el nu putea fi altfel, venind din oraşul care l-a dat pe Lascăr Vorel, artist strict contemporan prin manieră şi valoare, născut şi el la  Piatra Neamt, ca şi Vermont sau Brauner. La Mircea Titus Romanescu intervine o doză de lirism în plus, pentru că temele sale se raportează simultan la natura frustă, este cazul peisajelor şi la cea umanizată prin ataşament liric, natura statică sau imaginea citadină poetizată. Lucrurile aparent banale capătă un caracter eroic, monumentalitatea construcţiei sever articulate şi intensitatea culorilor saturate impun o realitate discretă, pe lângă care prea adesea trecem grăbiţi. Poate acesta să fie şi secretul succesului său în spaţiul septentrional al Europei, dar valoarea intrinsecă este cu certitudine una din chei” – scria despre acest artist cunoscutul critic de artă Virgil Mocanu.

“Pentru mine pictura este o unealtă de cercetare a lumii, o modalitate de a fi în lume. Am fost educat în spirit analitic, nativul fiind sub semnul soarelui. Construiesc metodic o lume pe care o însufleţesc cu ritm, culoare şi energia contrastelor. Vă invit la o călătorie în această lume” – declara undeva artistul. Expoziţia sa va fi deschisă până la sfârşitul lunii august.

În numele iubitorilor de artă din Piatra Neamţ dar şi al cititorilor noştri, să urăm artistului plastic Mircea Titus Romanescu “La Mulţi Ani!” (N. SAVA)

Articolul precedentPersonalitatea săptămânii: Un mare pictor expresionist: Lascăr Vorel
Articolul următorCalendar (16-22 august 2012)