CSM nu se “bate” pentru reputaţia procurorilor de la Bicaz

bicaz judecatorie

* Daniela Olteanu şi Mihai Vlad Budăi nu mai profesează până la soluţionarea acţiunii disciplinare deschise pe numele lor

Cunoscuţi mai mult din cauza scandalurilor în care au fost implicaţi decât datorită realizărilor profesionale, procurorii Daniela Olteanu şi Mihai Vlad Budăi, de la Parchetul Bicaz, au mai primit o lovitură de la CSM. După ce i-a suspendat din funcţie până la soluţionarea acţiunii disciplinare pe care Inspecţia Judiciară a deschis-o pe numele lor, Consiliul Superior al Magistraturii a decis, în ultima şedinţă, să le respingă cererea de apărare a reputaţiei profesionale. Cei doi magistraţi, care sunt căsătoriţi, s-au considerat lezaţi de nişte articole apărute în presă, dar şi de primele constatări ale Inspecţiei Judiciare care îi cercetează pentru nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor, exercitarea cu rea-credinţă a profesiei, atitudine nedemnă faţă de colegi şi alte abateri.

Scandalul de la Bicaz a ajuns în atenţia CSM după ce procuroarea Daniela Olteanu s-a plâns la “centru” că este hărţuită sexual de şeful Parchetului Bicaz, iar soţul ei este supus unor presiuni profesionale, tocmai pentru că ea nu ar fi cedat avansurilor. Inspecţia Judiciară a constatat, însă, că procurorul Vlad Budăi a semnat corespondenţa în numele instituţiei, peste capul şefului său, motiv pentru care l-a mai suspendat o dată, în luna ianuarie. Mai mult, magistratul a infirmat mai multe acte primite de la prim-procuror, aşa că la prima vedere “presiunile profesionale” par în sens invers. Iar CSM e puţin probabil să nu ia măsuri mai dure la finalizarea cercetării disciplinare dacă va constata că cei doi soţi nu au respectat dispoziţiile şefului şi au dovedit rea-credinţă şi neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Până se termină ancheta, Parchetul Bicaz funcţionează cu doi procurori. “Ne descurcăm, nu este atât de greu, chiar dacă am rămas doi din patru”, susţine procurorul Mugurel Darie, care are delegare pe funcţia de prim-procuror până la sfârşitul lunii iunie. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Premieră. Executanți de lucrări pe drumurile publice, sancționați de polițiști

Verificările efectuate de polițiștii din municipiul Botoșani în cazul...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

PSD pierde un senator: Victoria Stoiciu de la Vaslui și-a anunțat demisia din partid

PSD a format o alianță, temporară și de conjunctură...

Premieră. Executanți de lucrări pe drumurile publice, sancționați de polițiști

Verificările efectuate de polițiștii din municipiul Botoșani în cazul...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

Ceremonie militară dedicată Zilei Veteranilor de Război

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor...