CSM Lugoj – Unic Piatra Neamț 3-2 (-23,16, -19, 23, 11)

unic-20Voleibalistele de la Unic au fost foarte aproape de a câștige la CSM Lugoj (antrenor Valerian Luka), în cadrul etapei a treia a campionatului. La capătul a două ore și 10 minute de joc efectiv, ele au cedat, în prelungiri, cu 2-3, după ce au condus cu 1-0 și 2-1 la seturi și cu19-14 în actul al patrulea. Nici lugojencelor nu le-a venit a crede că au „triumfat” până la urmă, după ce au fost de nerecunoscut la coordonare și blocaj. Pietrencele au scăpat victoria printre degete dar se pot autosugestiona totuși că s-au ales cu întâiul punct în actuala stagiune. Ultima victorie a Unicului pe Timiș a fost în urmă cu 5 ani.

„Am fost lipsite de noroc. Ar fi trebuit să plecăm învingătoare de la Lugoj, mai ales că am condus în setul al patrulea cu 19-14. Din păcate, din acel moment s-a petrecut ceva în jocul nostru și n-am mai reușit să ne revenim. Cei drept că și arbitrajul a înclinat balanța în câteva situații decisive destul de mult în favoarea gazdelor. În loc să ne adjudecăm toate cele trei puncte, am acumulat doar un singur punct. În tie-break nu am mai contat”, a precizat, cu amărăciune, prof. Mihaela Voivod, antrenoarea Unicului.

Au evoluat:

Unic Piatra Neamț: Sorina Buz, Elena Lăpușneanu, Ana Hambele, Irina Andreica, Gabriela Dancu, Adriana Bobi, Alexandra Pintea, Alexandra Ciucu.

CSM Lugoj: Lorena Ciocian, Sophie Godfrey, Gabriela Bălae, Alexandra Warren, Krista De Geest, Ramona Rus, Adriana Rotaru.

Pentru Hambele și compania urmează sâmbătă, 29 octombrie, un joc pe teren propriu cu SCMU Craiova. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...