0:00

După experiența mai puțin plăcută din runda trecută când, la Viitorul Podoleni, au jucat doar 13 minute, fotbaliștii de la CSM Ceahlăul Piatra Neamţ dispută, duminică, 9 aprilie, al doilea meci pe teren propriu din returul seriei a II-a a Ligii a V-a. Partenera de întrecere va fi Flacăra Brusturi, ocupanta locului al cincilea, cu 15 puncte. Partida va începe la ora 11:00 și va avea loc pe terenul central al Stadionului „Ceahlăul”. În tur, Apostol și compania s-au impus cu 5-2 (3-0).

CSM Ceahlăul vrea şi un meci adevărat, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Așteptăm cu încredere jocul ținând cont că în etapa precedentă nu prea am avut parte de o partidă oficială. De fapt, în primele două etape ale returului, am înfruntat adversari cu o pregătire fizică precară și nu au fost deloc edificatoare aceste jocuri pentru noi. Doresc ca echipa să se exprime la nivelul posibilităților, iar după meci să tragem concluzii pozitive în ceea ce privește latura tehnico-tactică dar și cea fizică„, a spus profesorul Toader Șteț, antrenorul principal al liderei absolute în ierarhia seriei a II-a a ultimei ligii fotbalistice nemțene.

Jucătorul Mateeș va absenta din nou din lotul pietrean. „El este sub tratament și îmi doresc să se recupereze cât mai repede. Are o problemă la genunchiul drept, unde, cu mai mult timp în urmă, a suferit o operație de menisc și ligamente încrucișate. Ceva nu-i în regulă cu lichidul sinovial și îl deranjează”, a completat profesorul Șteț.

CSM Ceahlăul va avea etapă liberă de Paște. S-a nimerit așa datorită numărului impar de echipe înscrise. „În anii din urmă, de Paști, aveam câte un meci programat, în special, în deplasare. Băieții o să fie liberi de vineri înainte de Paști până marți după-amiază”, a mai declarat antrenorul pietrenilor.

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Neamţ avertizează echipele din Ligiile a IV-a și a V-a care au restanţe financiare să le achite până vineri, 14 aprilie. În caz contrar, formațiile respective nu vor mai fi programate în campionat şi vor pierde meciurile cu 3-0, conform regulamentului. (Ana MOISE)

Articolul precedentFutsal Ceahlăul vă cere ajutorul: slogan contra unei mingii!
Articolul următorFOTO Pompierii pietreni au câştigat competiţia de descarcerare şi prim ajutor calificat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.