CSM Ceahlăul Piatra Neamț înfruntă CS Tunari în etapa a doua din Liga II

Ceahlăul Piatra Neamț a început aproape perfect noul sezon din Liga a II-a. Un meci în deplasare, la o echipă abia retrogradată din prima ligă și cu planuri mari de revenire, formația antrenată de Marco Veronese a reușit o „victorie italiană” cu 1-0. Dincolo de rezultat însă și jocul a arătat bine.

A fost un rezultat surpriză, mai ales dacă este să ne luăm după cotele la pariuri, unde Ceahlăul avea cotă de peste 4.50. Singura pată pe această victorie a fost eliminarea lui Wiktorski din finalul meciului.

Sâmbătă, 9 august, de la ora 11.00 Ceahlăul va juca primul meci pe teren propriu din acest campionat împotriva formației C.S. Tunari. Într-o conferință de presă susținută astăzi, Marco Veronese a vorbit despre importața următorului meci.

În prima etapă, cei la C.S. Tunari au fost învinși pe teren propriu de Steaua București cu scorul de 3-1.

Casele de pariuri o văd pe Ceahlăul favorită în partida de sâmbătă, cu cote în jur de 1.95.

O victorie ar confirma începutul bun de campionat pentru formația de sub Pietricica și ar aprinde speranțele suporterilor pentru o performanță mai bună decât cea din sezonul trecut.

Z.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...