CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – CSM Roman 1-2 (1-0)

Fotbaliștii de la CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, deși au jucat mult mai bine decât în cele două meciuri de pregătire de până acum, au cedat, astăzi, 24 februarie, cu 1-2 (1-0), în fața grupării CSM Roman, din Liga a III-a, care, peste o săptămână, va debuta în returul campionatului.

CSM Ceahlăul Piatra Neamţ - CSM Roman 1-2 (1-0)Golul grupării pietrene a fost marcat de Ungureanu, în urma „unei faze lucrate pe traseul Barb Copoț – Lupei. O minge așezată și pasată printre fundași centrali și apariția lui Ungureanu foarte bună pe culoar, care a finalizat deschizând scorul în minutul 20„, după cum ne-a descris momentul golului profesorul Toader Șteț, antrenorul principal al formației învinse.

La fel ca în precedentele confruntări, la CSM Ceahlăul au evoluat toți jucători mai puțin unul dintre portari. De această dată a fost rândul lui Chelaru să stea. „Sunt mulțumit de evoluția băieților ținând cont de stadiul de pregătire și de adversarul pe care l-am întâlnit. CSM Roman are jucători cu experiență și îmbucurător pentru noi este că jocul a fost mult mai bun decât celalte două cu CFR Pașcani și CSM Poli Iași (U19). Au apărut iarăși greșelile personale, greșelile de plasament, dar cred că pot fi remediate. Concluzionând pot spune că a fost un joc util și în același timp plăcut ochiului”, a mai menționat profesorul Șteț.

Duminică, 26 februarie, de la ora 11:00, elevii săi nu vor mai evolua în compania echipei SC Bacău, din Liga a III-a, ci vor întâlni Voința Dobreni, din Liga a IV-a. Partida are loc pe terenul sintetic de la Stadionul Municipal. (Ana MOISE; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...