CSM Ceahlăul a mai făcut o “victimă” în acest retur și continuă defilarea prin campionatul Seriei I a Ligii a V-a. Pietrenii s-au impus cu 13-0 în fața Flacării Brusturi în al doilea meci susținut pe teren propriu în partea secundă a sezonului. Cel mai eficace jucător a fost Zaharia, autor a 5 goluri. Au mai marcat: Ungureanu (3), Robert Vasile (2), Barb-Copoț, Pintilie și Smău.
Cum era de așteptat Flacăra Brusturi s-a cantonat în apărare. “Față de primii doi adversari din retur, care au încercat să iasă la joc, cei de la Brusturi au fost mai precauți, n-au vrut să primescă multe goluri. Ne așteptăm la o tactică de acest gen și din partea celorlalte echipe, un joc de apărare, pentru că este dureros când primești multe goluri. Noi respectăm competiția, dar în primul rând ne respectăm pe noi”, a declarat profesorul Toader Șteț, antrenorul principal al pietrenilor.
Tehnicianul a pus din nou pe tapet o meteahnă mai veche a elevilor săi: momentele de relaxare. “Poate eu exagerez, dar după cum am declarat și după jocurile anterioare, vreau să le formez o mentalitate de jucători profesionişti. Doresc să trateze cu seriozitate orice joc, orice acțiune și să fie concentrați pe tot parcursul celor 90 de minute. Dacă la vârsta asta apar aceste relaxări, s-ar putea ca mai târziu să aibă de suferit”.
CSM Ceahlăul a început partida din etapa a treia a returului în componența: Chiruță-Rotaru, Rusu, Smău, Albu – Robert Vasile, Pintilie, Barb-Copoț, Ungureanu – Apostol, Zaharia. Au mai intrat: Șimon, Butunoi, Todiresei și Catrinoi. Pietrenii vor sta etapa viitoare din cauza numărului impar de echipe înscrise în Seria I a Ligii a V-a. (Ana MOISE; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)