0:00

3.000 de companii, industrie de 9,4 miliarde de lei și peste 120.000 de angajați. Asta înseamnă producția de mobilă în România. În contrapartidă, vine o regie de stat, Romsilva, care furnizează materia primă. În mod normal, ar trebui să fie de aceeași parte a baricadei, numai că nu se întâmplă așa. Regia Națională a Pădurilor Romsilva a majorat cu până la 300% prețul masei lemnoase, stabilind, prin decizia directorului general Adam Crăciunescu, niște prețuri de referință care nu pot ieși din clasificarea de ”nesimțite” oricum le-ai întoarce. Criza lemnului în România: Șeful Romsilva a demisionat, producătorii de mobilă rămân cu speranța, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn condițiile în care, dată fiind situația actuală a pieței asiatice, putea fi o oportunitate pentru întreg spațiul european de a crește segmentul ocupat, în condițiile în care în toată lumea scad prețurile la materiile prime, la petrol, la gaze, la metale, la lemn, la tot, în România prețurile la lemn au crescut irațional, frizând absurdul și parcă dinadins pentru a omorî industria de profil.

Producătorii de mobilă s-au reunit în urmă cu două zile la București, sub egida ”Criza sectorului forestier – Argumente și soluții pentru salvarea industriei lemnului”. Premisa, stricto senso, este că Romsilva organizează anual licitații prin care e oferită la vânzare masa lemnoasă pentru producția din anul următor.

În ultima săptămână înainte de Crăciun (17-24 decembrie 2015), au avut loc aceste licitații, oferta la vânzare fiind de 4,31 milioane mc, din care s-au adjudecat doar 227.000 mc, adică vreo 5%. Era previzibil, având în vedere că, încă din etapa pregătirilor pentru licitații, din noiembrie 2015, organizațiile de profil au contestat prețurile de pornire, prea mari. Asociația Producătorilor de Mobilă și Asociația Forestierilor au sesizat Consiliul Concurenței pentru abuzul de poziție dominantă a Romsilva, iar Nostra Silva a depus plângere prealabilă pentru a contesta în Contencios regulamentul în baza căruia au fost organizate licitațiile.

Criza lemnului în România: Șeful Romsilva a demisionat, producătorii de mobilă rămân cu speranța, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDe la această premisă, s-a ajuns la concluzii. ”Necazul cu Romsilva este că, de la 164 de lei cât a fost prețul mediu anul trecut, au stabilit 520 pe picior, asta însemnând o majorare de aproape trei ori la cherestea, ceea ce nu poate suporta niciun agent economic în momentul de față. Mai mult decât atât, se pierde perioada! Lemnul bun de lucru se obține în perioada octombrie – martie, ori noi deja suntem la mijlocul lui ianuarie și nu avem licitațiile! Nu are nimeni stocuri de un an de zile ca să poată să-și continue activitatea. Este un blocaj din care, aparent, nu se poate ieși pentru că, deși toată lumea a scăzut prețul la lemn, Romsilva a decis să-l majoreze, parcă vrând să demonstreze că, dacă nu poate ea să valorifice lemnul, eventual dat pe nimic austriecilor, atunci nimeni nu poate. Este o problemă foarte gravă, fiindcă avem o regie de stat, care ar trebui să acționeze în interesul statului român, ori ea blochează accesul la resursă, prin abuz de poziție dominantă”, a declarat Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț, vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a României. Acesta spune că s-a cerut modificarea de urgență a hotărârii de Guvern privind vânzarea masei lemnoase, dar nu s-a întâmplat, fapt pentru care, la licitațiile care sunt în prezent, nimeni nu poate achiziționa. Cei care o fac, totuși, sunt nevoiți, pentru a nu intra în colaps, pentru că au contracte pe care trebuie să le onoreze luna aceasta, dar asta nu rezolvă problema de fond. Iar problema de fond este Regulamentul de vânzare a masei lemnoase, care trebuie modificat, în sensul încurajării producției de mobilă, așa cum e prevăzută în Codul Silvic. Tot Mihai Apopii a adăugat că s-au făcut numeroase încercări de a aduce problema în atenția celor de la Ministerul Mediului, dar fără niciun rezultat. Asta până acum două zile, când un secretar de stat din cadrul ministerului, Erika Stanciu, a reușit să organizeze o întrevedere. Producătorii de mobilă au ieșit de la discuții cu promisiunea că săptămâna viitoare vor avea loc licitații în procedură de urgență, iar prețul de pornire va fi prețul mediu de anul trecut, adică 164 de lei, plus rata inflației, iar în maximum 2 luni se va revizui Regulamentul de comercializare a lemnului și se ajunge la un numitor comun în privința abordării regionale a principalilor concurenți ai industriei mobilei din România.

Asta se întâmpla pe 13 ianuarie 2015. Pe 14 ianuarie, Adam Crăciunescu, puternicul șef al Romsilva, a demisionatdin motive personale”. El ocupa această funcție din luna mai 2012. Aceste motive personale au fost întărite probabil de demiterea sa din Consiliul de Administrație al Romsilva, exact cu o zi înainte.

(D.O.)

 

Articolul precedentFC CEAHLĂUL: Antrenor şi jucători noi
Articolul următorEternul Eminescu în interpretarea actorului Dorel Vişan
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.