0:00

Criminalul de la spital a declarat că-și iubea nevasta, femeia avea peste 10 lovituri de cuțit, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSebastian Dumitru Patriche, individul care și-a ucis soția în cabinetul ei de asistentă șefă din secția de chirurgie a Spitalului Județean, a fost calm în timpul audierii. N-a spus mare lucru despre relația cu soția sa, dar nici nu și-a exprimat vreo părere de rău pentru că a ucis-o. A declarat că o iubește și s-a dus la spital s-o felicite pentru noua funcție, Anca Daniela Patriche câștigând, pe 8 ianuarie, examenul pentru funcția de director de îngrijiri. A intrat în cabinetul ei, înarmat cu un cuțit cu lama de 25 de centimetri, și a înjunghiat-o de mai mult de 10 ori.

La necropsie se va vedea exact câte lovituri are, oricum una este cert la gât, cu secționarea pachetului vascular, lucru care explică hemoragia masivă. Atât în cabinet, cât și pe targa cu care victima a fost transportată până la reanimare era foarte mult sânge. Nu este exclus ca o parte din lovituri să fi afectat organele interne”, a declarat procurorul criminalist Stelian Olteanu, magistratul care conduce ancheta.

Cum criminalul nu a dorit să facă prea multe declarații, contextul în care s-a ajuns la crimă a fost conturat pe baza audierii martorilor. Așa s-a stabilit că cei doi soți aveau mari probleme, în sensul că bărbatul nu lucrase timp de 4 ani, abia în noiembrie anul trecut reușind să se angajeze la o firmă de pază din oraș. În condițiile în care Anca Patriche avea funcția de asistentă șefă și era profesoară la Școala postliceală sanitară, soțul ei a început să sufere de lipsă de atenție. Femeia muncea de dimineață până seara ca să-și țină copilul la studii (un băiat de 24 de ani, care învață la o facultate din București), iar bărbatul devenise gelos, provoca certuri și o bătea. Din acest motiv, Anca Patriche a făcut acțiune de divorț și s-a mutat cu chirie înainte ca prima citație să ajungă acasă. Îi era frică de soțul ei și rugase doi elevi de la școala postliceală să o însoțească la serviciu, la cumpărături și când se ducea să-și viziteze mama. Era îngrozită că soțul ei ar putea afla unde s-a mutat. Nu s-a gândit, probabil, că la serviciu este mai în nesiguranță decât acasă și tocmai în cabinetul ei va fi ucisă.

De-a lungul audierii, criminalul a repetat că-și iubește nevasta, că intenția lui a fost s-o felicite, iar cuțitul l-a luat cu el doar ca să o ”sperie”. De vreo 10 ori, așa. Aseară a fost reținut, sub acuzația de omor, iar astăzi, 11 ianuarie, va fi dus la arestare, cu posibilitatea de a i se reține premeditarea drept circumstanță agravantă.

C.M.

Articolul precedentProfesoara Mihaela Ciorsac – găsită moartă în casă, avea 46 de ani
Articolul următorAplicatii Android pentru viitoarele mamici