Crimă stupidă la Rediu

Viaţa unui bărbat de 63 de ani din Rediu a fost curmată violent, de către un consătean care a vrut să facă “dreptate”, în după amiaza de 9 aprilie. Gheorghe T. s-a dus la porta fraţilor Urdă, pentru că avea o treabă cu căruţa şi avea nevoie de ajutorul unuia dintre ei cu care mai făcuse “afaceri” şi până atunci. Nu l-a găsit – omul muncea undeva prin spatele casei, dar s-a pomenit faţă în faţă cu Ion Urdă (55 de ani), beat şi furios. Şi-a amintit el că Gheorghe T, s-a certat cândva cu fratele lui şi i-a reproşat că are “nesimţirea” să-l mai caute, deşi cei doi nu aveau nici un fel de problemă.

N-a apucat omul să explice nimic, că Urdă, hotărât să-l pună la punct, l-a înjunghiat, de 3 ori, în piept, după care s-a dus şi s-a culcat. Procurorul şi criminaliştii care au început ancheta l-au găsit dormind liniştit, şi, abia după ce s-a dezmeticit şi a văzut câtă zarvă e în curte, a realizat că a făcut ceva grav. Ieri a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de omor. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...