WhatsApp Image 2022 02 19 at 16.15.22O crimă greu de închipuit a destrămat liniștea locuitorilor comunei Gârcina, vineri, 18 februarie. În jurul orei 16,30, după un scandal monstru, un bărbat de 59 de ani, care băuse bine înainte, a luat un topor cu care și-a lovit soția de mai multe ori în cap, până ce aceasta a căzut fără suflare la pământ. În loc să încerce să facă ceva pentru a-i salva viața, el s-a dus liniștit la cârciumă.

Bărbatul este cunoscut ca fiind mare consumator de alcool și vecinii spun că mereu făcea scandal la beție, de aceea, obișnuiți cu tiparul lui comportamental, nu s-au gândit ce grozăvie făcuse de această dată.

Un vecin a descoperit-o la 4-5 ore de când murise și a chemat ambulanța, sperând că femeia mai poate fi salvată. Personalul medical SAJ Neamț ajuns la fața locului a constatat decesul și a anunțat poliția.

La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din aceeași localitate, se află o persoană decedată.

Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, fiind identificat corpul unei femei de 51 de ani.

De asemenea, în urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, au fost identificate leziuni.

O echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști au efectuat cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză.

Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț“, precizează subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a soțului femeii, principalul suspect.

A.C.

Articolul precedentPieton decedat după un accident la Bălțătești
Articolul următorCovid-ul în cifre, grafice și informații detaliate în raportul săptămânal al DSP Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.