Crește numărul de tentative de fraudă de tip vishing în numele unor instituții publice

Crește numărul de tentative de fraudă de tip vishing în numele unor instituții publiceÎn ultima perioadă aproape că nu există zi fără o nouă știre despre tentative de înșelăciune prin metoda vishing, adică apeluri telefonice frauduloase care determină persoanele să dezvăluie informații personale. Noutatea este că sunt folosite drept acoperire instituții publice care au contacte cu populația sau cu firme.

Au fost semnalate mai multe cazuri de tentativă de fraudă, prin contactarea telefonică a unor persoane, cu privire la oferte de investiții sau transferuri de fonduri, pretinzând că reprezintă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Aceste apeluri frauduloase au dus la prejudicii financiare semnificative pentru cei care au căzut în capcana acestor tentative de escrocherie.

ASF se ocupă cu supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital.

„Bucureşti, 5 februarie 2024– Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția publicului larg să nu dea curs, sub nicio formă, unor propuneri telefonice de investiții sau de transferuri de fonduri venite din partea anumitor persoane care susțin că reprezintă ASF și care folosesc o aplicație care generează, în mod fraudulos, apeluri care se identifică cu numărul de TelVerde al Autorității 0800 825 627.

În ultima perioadă, au fost semnalate mai multe tentative de fraudă de tip voice phishing (vishing), în numele Autorității de Supraveghere Financiară, iar persoanele care au dat curs acestui tip de „oferte“ au fost prejudiciate cu sume importante de bani.Reiterăm că Autoritatea de Supraveghere Financiară:

  • nu face recomandări și propuneri de investiții;
  • nu apelează consumatorii pentru a le propune plasamente în criptomonede și în niciun alt fel de activ;
  • nu solicită oamenilor să direcționeze sume de bani către platformele de investiții financiare online sau offline;
  • nu propune intermedierea recuperării unor sume pierdute în investiții anterioare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară recomandă tuturor celor care intenționează să realizeze investiții pe piața financiară să apeleze doar la firme autorizate și să se informeze temeinic înainte de a-și plasa banii într-un instrument sau altul.

Dacă aveți suspiciuni cu privire la un apel, întrerupeți imediat comunicarea. Pentru a vă asigura că apelul este autentic, contactați-ne telefonic (0800.825.627/004 021.305.34.70) sau prin email (office@asfromania.ro). De asemenea, în situația în care vă confruntați cu tentative de fraudă sau activități suspecte, raportați imediat aceste situații autorităților competente.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este preocupată în permanență de protecția consumatorilor de produse financiare non-bancare și derulează constant programe de educație financiară, printre care și campanii antifraudă. Mai multe detalii puteți găsi pe portalul de educație al ASF – EduTime (Campania Antifraudă).”

(Denisa POPA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...