Crăcăoani: Speranţe de modernizare pe Drumul ruşilor

În ultimii 6 ani, administraţia publică locală a comunei Crăcăoani a încercat şi, în cea mai mare parte a reuşit, să modernizeze drumurile comunale. În principal, axul Crăcăoani-Magazia, cu ramificaţie spre Crăcăul Negru. „Până acum, am modernizat drumul spre satul Magazia, în lungime de 5,5 km, apoi încă 2 km în Cracăul Negru. O situaţie aparte este cea a drumului de la Magazia spre Mitocul Bălan, întreaga distanţă de drum neasfaltată urmând să se modernizeze în două etape. Deocamdată, a fost aprobat un segment de 2,15 km, iar în viitor vom  parcuge toate fazele studiului de fezabilitate, dar şi a celorlalte documentaţii necesare proiectului, ca apoi să-l depunem pentru a primi bani şi pentru diferenţa până la Mitocul Bălan. Pentru cei care nu ştiu, pe vremuri, acest drum era singura arteră care ducea spre Ardeal din spaţiul nostru, însă este întrerupt de mai bine de trei decenii. După ce vom reuşi asfaltarea până la Mitocul Bălan, este posibilă şi străpungerea munţilor până la Hangu, însă, deocamdată, ne limităm doar la cele două segmente”, a declarat primarul Petre Zamfir. De asemenea, în aceste zile, administraţia publică locală se pregăteşte de organizarea Zilei comunei, care va avea loc pe data de 7 septembrie. (C. NEGRU)

Autor:

Ultima ora

Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra...

Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut...

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...