Echipele din Covasna și Harghita dau bătăi de cap antrenorilor nemțeni din Liga a III-a, care își pregătesc elevii pentru startul seriei I, start ce se va da peste numai o săptămână.
”Despre echipele din județele Covasna și Harghita nu știm foarte multe lucruri. Ne vom interesa despre ele și apoi ne vom adapta condițiilor din campionat. Banii sunt din ce în ce mai puțini, nu se anunță vreo perioadă de prosperitate și ne va fi greu și nouă să rezistăm. Jucătorii noștri sunt puțin obosiți, dar sunt sigur că până la startul primei etape jucătorii vor fi la un nivel bun, pentru că sunt mulțumit de ei la antrenamente”, a declarat Valentin Avădanei, antrenorul principal al Petrotub Roman.
”Nu cunosc toate echipele, mai ales pe cele noi din seria noastră, dar cred că vom avea parte de meciuri mult mai disputate. Nu știu, o formație, precum FC Zagon, ce susținere financiară are și ce obiective are impuse. Cert este că trebuie să jucăm fiecare meci la victorie, dacă vrem să promovăm”, a spus, la rândul lui, Ciprian Danciu, antrenorul Cetății Târgu Neamț. (M. STOIAN)