Două persoane au fost sancționate, ieri, 5 martie, dintre care una cu amenda maximă, de 20.000 lei, pentru că au ieșit din case în timpul perioadei de izolare. Sesizarea a fost verificată de inspectorii sanitari, care au mers la fața locului și au constatat că cele două persoane au încălcat normele în vigoare privind prevenirea și combaterea bolilor transmisibile. Mai exact, s-a constatat că cele două persoane au încălcat art. 34 al.(m) din HG 857/2011: „nerespectarea de către persoane fizice, suspecți și convalescenți de boli transmisibile, contacți și purtători sănătoși de germeni patogeni, precum și de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii și combaterii bolilor transmisibile”. Direcția de Sănătate Publică Neamț face o anchetă epidemiologică pentru a stabili cu câte persoane au intrat în contact de ieri până azi cei doi nemțeni care nu au respectat condițiile izolării la domicilii.

Până astăzi, 6 martie, sunt izolate acasă 352 de persoane, din 54 de localități din județul Neamț, potrivit datelor oficiale. Cele 4 persoane aflate în carantină la Oglinzi au fost testate, astăzi urmează să li se efectueze al treilea test la capătul celor 14 zile de izolare în spațiul special amenajat. Rezultatele celor două teste sunt negative, dacă și al treilea test, din două care se fac la finalul perioadei de carantină, este negativ, persoanele sunt declarate sănătoase și primesc aviz epidemiologic de ieșire din carantină.

coronavirus 6martie

La nivel național, azi noapte s-a confirmat al 7-lea caz de infectare cu noul coronavirus, la o colegă a elevului de la Timișoara confirmat în data de 4 martie. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, de astăzi, 6 martie, dintre cei 7 cetățeni care au contactat virusul, 3 sunt declarați vindecați. Unul a fost externat, iar ceilalți doi rămân, momentan, sub observație medicală, în spital, conform deciziei medicilor din Timișoara.

Cei 4 pacienți care sunt încă purtători ai virusului sunt internați în unități medicale din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. Starea de sănătate a tinerilor de 16 ani internați la Timișoara este bună, neavând simptome.

Pacienții internați la Iași și Cluj – Napoca prezintă o stare de sănătate ameliorată față de momentul internării în spital.

De asemenea, un cetățean român a fost depistat pozitiv cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul Italiei. Potrivit autorităților italiene, femeia a contactat o formă ușoară, este în stare bună și a fost plasată în carantină la domiciliu.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 21 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12158 persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Așadar, în cursul zilei de ieri au ieșit din carantină instituționalizată 14 persoane, ale căror teste au fost negative la infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

În cursul zilei de ieri, 5 martie, au fost înregistrate 96 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1086 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Astfel, până la data de 5 martie 2020, au fost raportate 4 197 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. (ZCH.NEWS)

Articolul precedentFOTO: Un șofer s-a izbit într-o casă, după ce a rupt cu mașina un stâlp de electricitate
Articolul următorTârgu Neamţ: Şoferiţe „amendate” cu o floare

1 COMENTARIU

  1. 20 mii lei amenda. Ala nu poate sa mearga la munca sau sa si ia mancare si i se da 20 mii amenda? 99% din populatia Romaniei nu are 20 mii cash. Trebuie izolat cu forta nu intrebat daca vrea. Amenziile nu functioneaza in cazurile astea. Poi sa i dai 200 millioane amenda ca daca omul e iresponsabil, tot te ignora

Comentariile sunt închise.