WhatsApp Image 2024 03 10 at 10.54.55Un băiețel de 7 ani a profitat de un moment de neatenție al adulților și s-a îndepărtat de locul de joacă, unde se afla sub supravegherea unor rude, rătăcindu-se. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 martie, în Onești, județul Bacău.

Băiețelul a rătăcit un timp pe străzi, speriat și a început să plângă. Un bărbat, care l-a văzut și a înțeles în ce situație se afla, a alertat un echipaj al poliției rutiere din zonă.

Povestea a avut un final fericit. “Copilul a fost preluat de polițiștii Biroului Rutier Bacău și condus la sediul Poliției, unde, la scurt timp, i-au găsit rudele și a fost încredințat acestora”, a precizat inspector principal Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Potrivit statisticilor oficiale, numai în primele 11 luni ale anului trecut, peste 7500 de copii din România au fost dați dispăruți, jumătate dintre aceștia provenind din centre rezidențiale ale statului. În cele mai multe cazuri, nimeni nu a fost tras la răspundere, iar între cazurile de dispariții ale minorilor, în special al adolescenților și rețelele de trafic de persoane există o strânsă legătură.

Polițiștii îi avertizează pe părinți să-și supravegheze cu atenție copiii, să mențină o relație apropiată cu aceștia pentru ca ei să nu devină subiect de știre.

Angela Croitoru

Articolul precedentEducație financiară pentru generația viitoare, ateliere interactive la Biblioteca Neamț
Articolul următorSimpozionul “Mircea Costeniuc – un magistru al matematicii” la Biblioteca Județeană
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.