caini pe munteUn copil de 7 ani, aflat cu părinţii în drumeţie pe Ceahlău, a fost muşcat de un câine hoinar, sâmbătă seara, în apropierea cabanei Dochia. Deşi rana nu era gravă, salvamontiştii (sesizaţi despre incident) le-au recomandat părinţilor să meargă cât mai repede la o unitate medicală, unde copilul poate fi vaccinat.

Câinii fără stăpân şi, în general canidele nevaccinate, sunt purtătorii virusului rabic, care atacă sistemul nervos şi măduva spinării provocând boala incurabilă numită popular turbare”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. „Atât legislaţia, cât şi regulamentul Parcului Naţional Ceahlău stipulează că toţi câinii de companie trebuie purtaţi în lesă, iar dacă sunt agresivi cu botniţă. La ora actuală înmulţirea câinilor fără stăpân în PN Ceahlău este o problemă gravă atât din punct de vedere al biodiversităţii, dar mai ales din punct de vedere al siguranţei turiştilor. Turiştii trebuie să evite să intre în contact cu animalele, să le hrăneasca şi, mai ales, să nu permită copiilor să se joace cu ele, deoarece pot deveni brusc agresive”.

În ultimul rimp, mai mulţi turişti le-au spus salvamontiştilor că au avut emoţii când s-au întâlnit, în masiv, cu tot felul de câini, dar nimeni n-a fost muşcat. Până sâmbătă seara, când un patruped nervos a prins copilul de piciorul stâng şi l-a rănit.

Cristina MIRCEA

Articolul precedentSalvamontiştii nemţeni, acreditaţi pentru Carpaţii Orientali
Articolul următorProgramul „Festivalului național de literatură pentru copii Ion Creangă” – ediția a VI-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Cine si cum rezolva problema? Si a cui este responsabilitatea? Si cand? Poate scrieti un articol in legatura cu asta .. Si cu cainii care au reinceput sa se inmulteasca prin strand si nu numai.

Comentariile sunt închise.