0:00

Copil de un an lăsat flămând, murdar și dezbrăcat, ”mama” condamnată la închisoare, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAlexandra Poenaru (26 de ani), din comuna Români, a fost ridicată de polițiști, în ziua de 20 ianuarie, și dusă la Penitenciarul Bacău, în virtutea unui mandat de executare a unei pedepse de 5 ani de închisoare. Femeia a fost trimisă în judecată în luna decembria a anului 2018, pentru rele tratamente aplicate minorului. Ea și-a lăsat, în repetate rânduri, copilul singur în casă, dezbrăcat, flămând și murdar. Femeia a născut în 2015 și și-a tratat în acest fel fiul în perioada 2016-2018. În cele din urmă, copilul a fost încredințat unui asistent maternal, iar ”mama” anchetată și trimisăp în judecată.

La sfârșitul anului trecut, un magistrat de la Judecătoria Roman a decis: ”Condamnă pe inculpata Poenaru Alexandra, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, e, f NCP (respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator) pe o durată de 2 (doi) ani. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 NCP, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. 1 lit. a, b, e, f NCP (respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”.

Instanța a mai decis ca femeii să-i fie recoltate probe biologice pentru determinarea profilului genetic  și stocarea acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Reprezentanții legali ai copilului nu au solicitat daune morale sau materiale în timpul procesului, astfel încât Alexandra Poenaru a fost obligată să plătească doar cheltuielile de judecată, în valoare de 800 de lei.

C.M.

Articolul precedentVIDEO/FOTO: Forțe de intervenție alertate de un bărbat care a anunțat că se sinucide
Articolul următor31.000 de mașini înmatriculate în Neamț și 9200 de șoferi începători anul trecut