Copil de 4 ani rănit în accident

Un eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane, între care și un copil de 4 ani, a avut loc pe 23 iulie, după lăsarea întunericului, pe Drumul Județean 159C, în localitatea Costișa.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără în vârstă de 26 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism în localitatea Costișa, ajunsă la intersecția cu Drumul Național 15, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar din direcția Buhuși spre Piatra Neamț, care ar fi fost proiectat într-o autoutilitară parcată în afara părții carosabile”, anunță Poliția Neamț.

Din impact, au suferit leziuni și au ajuns la spital șoferița 26 de ani și a unei pasagere minore, în vârstă de 4 ani. Cercetările continuă în cadrul unuk dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...