Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va controla, până în 3 august, exploatațiile de ovine și caprine pentru care au fost depuse cereri de solicitare a Plăților Naționale Directe Complementare, sector zootehnic, în anul 2013. În cadrul acțiunilor de control, echipele APIA vor verifica existența reală a efectivului total de animale pentru care s-a solicitat prima pe cap de animal și corespondența dintre efectivul înscris în cerere și efectivul existent în exploatație, la data controlului. Totodată, se are în vedere identificarea animalelor în conformitate cu legislația în domeniu. Astfel, este cazul animalelor identificate cu o crotalie auriculară simplă, având imprimat un cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute până la 1 ianuarie 2008 și a celor cu două crotalii auriculare simple și același cod unic de identificare, în cazul animalelor născute în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 decembrie 2009. APIA reamintește crescătorilor de animale că efectivul de femele ovine/caprine, pentru care au solicitat prima, trebuie să fie menținut în exploatație la adresa menționată în cerere, pe perioada de retenție, respectiv până la data de 3 august 2013, inclusiv. Animalele găsite la control fără numere de identificare (crotalii) sau incorect identificate sunt animale nedeterminate, care generează penalități sau excluderi de la plată, după caz. În cazul în care solicitantul refuză sau restricționează accesul în exploatație a reprezentanților APIA, pentru efectuarea controlului la fața locului, cererea prin care s-a solicitat primă pe cap de animal devine neeligibilă. Data de 3 august 2013 este termenul-limită până la care echipele APIA pot efectua controlul la fața locului, în exploatațiile de ovine și caprine. (M.C.)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



