Controale ITM Neamț la balastiere și în șantiere

Controale ITM Neamț la balastiere și în șantiereInspectorii de muncă nemțeni au început controalele la firmele de construcții și la firmele care au activitate de minerit la suprafață.

17 agenți economici din domeniul construcții din județul Neamț au fost înștiințați, în luna martie, că vor fi verificați. Echipele de control ale ITM Neamț au verificat 5 balastiere și au dat o amendă de 4.000 lei unui agent economic care nu a respectat normele de protecția muncii. „În cadrul acestei campanii, în luna martie, au fost verificaţi 5 angajatori. Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost dispuse 5 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate şi au fost aplicate un număr de 4 sancţiuni contravenţionale (1 amendă de 4.000 lei şi 4 avertismente contravenţionale). Amenda a fost dată unui angajator pentru lipsa apărătorilor la benzile rulante de la o instalație”, a declarat jr. Ioan Popescu, șeful ITM Neamț.

Controalele la constructori au început din luna aprilie și se vor încheia pe 6 decembrie 2021, iar la balastiere se vor finaliza în octombrie 2021. Ambele acțiuni fac parte din programul național al Inspecției Muncii.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...