Contrabandist la drumul mare

Un nemțean a fost prins, duminică, 24 noiembrie, cu mașina burdușită de țigări rusești. Sperând că polițiștii sunt ocupați cu scrutinul, localnicul din comuna Ștefan cel Mare, în vârstă de 47 de ani, a făcut o aprovizionare „gospodărească”. Pe un drum comunal din Bâra i s-a înfundat, în momentul când a fost oprit și tras pe dreapta de un echipaj de la Secția de Poliție Rurală Sagna.

Contrabandist la drumul mare După controlul documentelor, polițiștii i-au luat la verificat mașina și astfel i-au găsit ascunse nu mai puțin de 950 pachete de țigări de contrabandă, pe care le-au confiscat, potrivit Georgianei Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Individul, care a mai avut probleme penale din cauza țigărilor rusești, a fost reținut și dus în arest. Sub acuzația de contrabandă, el va fi condus astăzi, 25 noiembrie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Rețea de trafic ilegal de trufe negre destructurată în Bacău

O rețea de trafic ilegal de trufe a fost...

Neamț. Incendiu de la o lumânare – casa unui localnic din Urecheni a fost distrusă

Un puternic incendiu a afectat locuința unei familii din...

Suceava. Accident mortal la Sasca Nouă

Un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane...

5 august: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este sărbătorit în fiecare an...