Constantin Noica

Constantin Noica s-a născut la 24 iulie 1909, în comuna Vitănești, Teleorman. Începe gimnaziul în Bucureşti, în perioada 1924-1928,  urmează liceul “Spiru Haret” unde îl are profesor de matematică pe poetul  Ion Barbu. Obține bacalaureatul în 1928. Ca licean, debutează în revista liceului, “Vlăstarul”, în 1927. Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din Bucureşti pe care o va absolvi în 1931. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. Sub influența acestuia, toți prietenii lui Noica de la “Criterion” vor deveni, mai devreme sau mai tîrziu, legionari dar, fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mișcarea legionară. În 1933, urmează cursurile Facultății de Matematică, iar în primăvara anului1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez. În mai 1940 își susține la Bucureşti doctoratul în filosofie. În luna august a aceluiași an face primul gest gazetăresc de rezonanță legionară: scoate într-un singur număr revista „Adsum” (adică „Sunt aici, sunt de față”), pe care o scrie singur și o publică din bani proprii. Pleacă apoi la Berlin, în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. În perioada 1949-1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel. În 1958, Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române. După anii de puşcărie şi de domiciliu forţat, regimul Ceauşescu voia să şi-l arondeze, iar Noica nu mai voia să facă figură de disident. În 1980 a apărut la Editura Cartea Românească volumul „Povestiri despre om“. Volumul a fost un bestseller. De o soartă similară se bucuraseră şi volumele sale dinainte, „Sentimentul românesc al fiinţei“, „Rostirea filosofică românească“, „Despărţirea de Goethe“, dar aveau să urmeze şi adevărate „bombe“ editoriale, cum a fost „Devenirea întru fiinţă“, un tratat de ontologie care atunci s-a vândut ca pâinea caldă, rivalizând cu romanele poliţiste. Probabil că eram una dintre puţinele ţări de pe glob unde filosofia se vindea pe sub mână şi librarii jubilau de o asemenea biruinţă. (N.S.)