Marți, 10 februarie, va avea loc ședința Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Camerei Deputaților în care se va discuta inițiativa legislativă PL-x nr. 574/2014 ce vizează reacordarea dreptului de vot reprezentantului major al elevilor în cadrul Consiliului de Administrație a Unităților de Învățământ Preuniversitar. Consiliul Național al Elevilor, singura structură reprezentativă a elevilor la nivel național, își exprimă încrederea că raportul acordat de către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Camerei Deputaților proiectului de modificare a legii va fi unul pozitiv și astfel elevul, beneficiar direct al actului educațional, își va redobândi dreptul de a fi reprezentat în forul decizional la nivelul școlii sale. Un sistem educațional centrat pe elev presupune dreptul acestuia la informare, opinie și asumare, precum și dreptul de expunere a problemelor, nevoilor și intereselor elevilor conducerii unității de învățământ. Reprezentarea opiniei elevilor în cadrul acestei structuri este imperios necesară având în vedere că acțiunile și deciziile Consiliului de Administrație vizează în totalitate procesul educațional și beneficiarii direcți ai acestuia, elevii. Consiliul Național al Elevilor consideră că un factor de referință al dezvoltării sistemului de învățământ și al creșterii calității procesului educațional este prezența elevului în cadrul Consiliului de Administrație, pentru că elevul este cel care se lovește direct cu problemele procesului educațional și cel asupra căruia impactul deciziilor la nivel școlar se resimt cel mai mult. În același timp, reamintim că dreptul de vot al elevului în C.A. nu ar reprezenta o noutate pentru sistemul de învățământ românesc. Legea Învățământului 84/1995 împreună cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar din România din 2005 acordau amândouă elevului vocea pe care o merită într-un for deliberativ la nivelul școlii. Având în vedere diferitele strategii de dezvoltare ale procesului educațional din România și dorința de a adopta cât mai multe valori europene, structura reprezentativă a elevilor consideră că o decizie favorabilă privind inițiativa legislativă nr. 574/2014 ar demonstra orientarea viziunii sistemului de învățământ către valori democratice, necesare unui mediu de dezvoltare optim pentru elev. Nu în ultimul rând, dreptul de vot al reprezentantului elevilor în Consiliul de Administrație consolidează poziția Consiliului Școlar al Elevilor și asigură reprezentativitatea elevilor la nivel școlar, responsabilizând, prin creșterea gradului de importanță a vocii elevilor, demersurile pe care structura reprezentativă a elevilor la nivel școlar le realizează.

Consiliul Național al Elevilor, campanie pentru dreptul de vot al elevilor în CA al şcolilor
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


