Consiliul Local Piatra Neamț: una caldă, alta rece

În prima zi cu adevărat lucrătoare din noul an consilierii locali din Piatra Neamț au fost convocați pentru o ședință extraordinară cu două puncte pe ordinea de zi.

Primul, pus strategic, să nu înceapă anul cu lucruri neplăcute, este un proiect prin care se pune la dispoziția Federației Române de Fotbal Sala Sporturilor din Piatra Neamț în zilele de 4 și 5 februarie. Atunci ar trebui să se dispute două meciuri amicale între selecționatele de futsal ale României și Italiei. Evident că solicitarea are în vedere ca Federația să primească gratis sala.

http://zch.ro/wp-content/uploads/2019/01/primaria-piatra-neamt-proiect-frf-2019.pdf

Cea de-a doua hotărâre se referă la lucruri mai puțin plăcute, de aceea nici nu s-a făcut trimitere directă la conținut. Din anunțul privind ședința aflăm doar că se vor modifica prevederile unui HCL (210 din 2010). Acesta se referă la  modificarea tarifelor de salubritate şi de depozitare deşeuri menajere. Până la ora publicării acestei știri încă nu erau gata toate calculele și se mai lucra la proiectul de hotărâre. În mod sigur tarifele vor fi ajustate mult în sus, ceea ce nu poate constitui un motiv de bucurie într-un an când asemenea surprize vor mai veni și din alte direcții.

Desfăşurătorul complet al şedinţei extraordinare:

https://zch.ro/wp-content/uploads/2019/01/primaria-piatra-neamt-convocare-08.01.2019.pdf (V.B.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora