Consiliul Elevilor solidar cu acțiunile de protest ale profesorilor

profesori miting

* fruntași la capitolul analfabetism, profesori nemotivați în sistemul educațional și decontare dezavantajoasă pentru elevii navetiști, sunt câteva din problemele pentru care CNE se alătură profesorilor protestatari

Consiliul Național al Elevilor susține acțiunile de protest ale profesorilor desfășurate în scopul creșterii finanțării sistemului educațional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educație, se arată într-un comunicat.
Reprezentanții CNE atrag atenția asupra faptului că ne clasăm printre țările cu cea mai mare rată de abandon școlar din Europa din cauza sprijinului slab pe care copiii proveniți din familii cu probleme financiare îl primesc pentru participarea la studii.

„La testele PISA privind rata de analfabetism funcțional, rezultatele arată că România este țara cu a doua cea mai mare rată de analfabetism funcțional din Uniunea Europeană, după Bulgaria, valoarea acesteia ajungând la peste 40%”, se mai arată în comunicat. Un alt aspect negativ punctat de CNE este acela al pregătirii elevilor pentru piața muncii. „Școlile tehnologice nu pregătesc elevii pentru piața muncii și nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. În învăţământul tehnologic, datorită schimbărilor frecvente a modulelor şi a programei şcolare, elevii şi profesorii sunt bulversaţi şi demotivaţi şi solicită ca această filieră să se axeze pe o formarea de competenţe vizibilă ulterior pe piaţa muncii.”

Pe lângă cele remarcate de CNE se numără și plata salariilor profesorilor, care face ca această meserie să nu reprezinte cu adevărat o oportunitate în cariera unei persoane, ci din contră, o alternativă a lipsei altor oportunități în piața muncii. Ca urmare, „ajung în sistem oameni care nu sunt devotaţi profesiei şi care nu deţin în primul rând calităţi de dascăl”. De asemenea, CNE consideră dezavantajoasă ordonanţa guvernului privind decontarea transportului elevilor navetiști și solicită acoperirea totală a cheltuielilor de transport conform Art.84, alin.(3) din Legea Educaţiei Naţionale. Reamintim că elevii navetiști nu și-au primit nici acum sumele integrale pentru decontarea transportului școlar efectuat anul trecut. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 începe astăzi, în Mexic

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 începe joi, 11 iunie,...

Copaci căzuți în Piatra Neamț în urma furtunii

Furtuna puternică din această după amiază a creat deja...

Neamț Gardistul de la Tămășeni “cazat” în Penitenciarul Bacău!

Exodul românilor peste hotare în căutarea unui trai mai...

Neamț. Percheziții pentru evaziune fiscală de 290.000 de euro cu mașini la mâna a doua

Două percheziții imobiliare au avut loc în județul Neamț...

VIDEO. Incendiu la Agapia – hală distrusă de flăcări

O hală din comuna Agapia a fost complet distrusă...