0:00

Consilierii judeţeni PDL, amenințați cu ridicarea sprijinului politic, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Şeful PDL, viteaz pe malul Moldovei

  •  Alexandru Drăgan vrea să-i facă să gândească, nu să meargă pe alianţele făcute în CJ
  • consilierii locali romaşcani sunt sfătuiţi, însă, să ţină cu Leoreanu

Prezent la Roman pentru a confirma un nou președinte al organizației municipale a PDL, președintele Alexandru Drăgan a confirmat faptul că ia în considerare serios schimbarea consilierilor care nu votează în interesul cetățenilor, ci pe alianțele făcute în CJ. Acesta a făcut afirmații destul de “îndrăznețe” la adresa consilierilor județeni de la PDL și promite că îi va învăța pe aleși “să gândească”. Situația e un pic diferită pentru consilierii locali romașcani, cei pe care conducerea actuală a PDL chiar îi sfătuiește să țină cu primarul Laurențiu Leoreanu și marea familie romașcană. Totuși, cei care nu vor participa la activități sau vor “uita” să-și plătească datoriile financiare către PDL riscă să fie “lăsați la vatră”.

Soluţia demisiei implicite şi a celei tacite

Drăgan a comentat legislația actuală cu privire la înlocuirea unui ales local din funcție în cazul în care acesta “joacă” de partea greșită sau cu “dușmanul”: Procedura de excludere a consilierilor locali, a primarilor este anevoioasă, considerând că trebuie și o hotărâre pentru vacantarea postului, ce trebuie aprobată de majoritate. Nu este în ordine. O să trebuiască inițiativă legislativă, dar eu vă spun că există un text în Legea alesului local, referitor la demisie. Demisiile sunt de mai multe feluri – nu doar scrisă, ci există și demisia implicită și tacită. Poți să consideri că ai demisionat pentru că lucrezi pentru un alt partid. Există probe”.

Consilierii județeni nu au fost învățați să gândească

Vizavi de modul în care se votează în CJ, Drăgan a recunoscut că a crezut inițial că “a prins mâța de coadă”, dar nu i-a mers. Acesta spune că vrea ca aleșii locali ai PDL să voteze cu oricine, numai să fie în interesul nemțenilor: “La CJ votează PDL cu PSD. Am fost întrebat: treceți de partea lui Tărâță. Am spus nu. Nu facem alianțe. Votăm fiecare proiect de hotărâre, funcție de interesul cetățeanului. Dacă interesul e reprezentat și de PSD, votăm împreună. Când interesul e de partea președintelui și se regăsește și cetățeanul, votăm cu el”.

Despre ultima ședință de CJ, când PDL a votat tot la unison cu PSD, Drăgan spune că lucrurile se vor schimba. Nu au fost învățați să gândească. I-am chemat la 11.30 la sediu, am discutat cu ei să văd cum vor să voteze și am fost de acord cu ce voiau. Nu le-am spus că voi fi și eu prezent la ședință. După întâlnirea noastră, au urmat ședințele de comisii. PSD-ul a introdus câteva amendamente și au votat cum au fost învățați de domnul Ștefan – cu PSD. Să nu credeți că va rămâne așa. Nu îi ameninț, dar nu e fair-play. Nu poți fi ales local la un partid și să votezi cu alt partid. Se poate întâmpla un accident, dar nu o practică”, a spus Drăgan, care a precizat că este foarte posibil ca, în viitor, consilierilor județeni să li se ridice sprijinul politic, mai ales că acesta crede că în lupta pentru proiectul de deșeuri totul ține de “orgolii”.

Despre relația consilieri locali PDL – conducerea Primăriei Roman, Alexandru Drăgan spune că vrea ca aleșii locali să voteze cu primarul Laurențiu Leoreanu, cel care i-a pus pe listă, și să voteze pentru oraș. Președintele interimar al PDL Roman, Vasile Bețianu a spus că are așteaptări ca membrii PDL, simpatizanți sau nu cu PMP, să-și achite cotizațiile și contribuțiile, în sens contrar se pot și ei aștepta la schimbarea din funcțiile politice: “Nu schimbăm nimic din regulile care au fost și până în prezent. Dacă nu vor mai dori să se implice, vor trebui să lase locul altora de pe listă. De voie, de nevoie, legea îi obligă să fie aici. Dacă nu vor face așa, putem să le retragem sprijinul politic. Dar până a-i da afară, e cale lungă”.

Ștefan a dus primarii PDL înapoi la PSD

Noul președinte al PDL Neamț a făcut referire și la “victoria” repurtată de PSD săptămâna trecută, când președintele Arsene a anunțat că 13 primari ai PDL vor coordona campania social-democraților. Alexandru Drăgan crede că așa s-a curățat partidul: “Acei primari au fost dintotdeauna la PSD. Aveau cămăși roșii, Ștefan le-a dat geci portocalii, pe care le-au purtat până acum. Când dl. Ștefan a trecut alături de PSD, i-a chemat înapoi. Deci este aceeași echipă. Încă o curățare a partidului. Nu înseamnă că este o slăbire a partidului. Acum, când partidul e la greu, nu trebuie să-l lăsăm. Au venit oamenii vechi, cei din PD care au fost dați deoparte când s-a făcut PDL. Au venit pentru că au văzut că eu vreau să fac o nouă politică. Să nu hotărască șeful de partid, că nu e jupân, dictator, ci să hotărâm împreună, să participe la luarea deciziei toții membrii, să le fie ascultate ideile. E important. A trecut mult timp când oamenii nu puteau să se manifeste pentru că exista un fel de a conduce era dur, autoritar, iar oamenii nu aveau posibilitea să vorbească”.

Claudia MATEI

Articolul precedentCine pă cine calcă pă organe
Articolul următorProtocol “diversificat” la PDL după plecarea lui Leoreanu