Consilier local refuzat la judecată

Dan Lupei, consilier local la Războieni, s-a adresat instanței de judecată după ce Agenția Națională de Integritate a comunicat că ar fi fost în stare de incompatibiltate (amănunte aici). Acesta a înaintat acțiunea către Tribunalul Neamț, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței spre finalul anului trecut (amănunte aici).

La primul termen ce a avut loc recent, s-a constatat că instanța competentă să judece dosarul este Curtea de Apel Bacău. “Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Neamț, invocată de pârât. Declină competeța soluționării cererii formulate de reclamantul Lupei Dan în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ-raport de evaluare în favoarea Curții de Apel Bacău“, conform Tribunalului Neamț.

Urmează ca dosarul să ajungă pe rolul instanței superioare ca mai apoi, prin repartizare aleatorie, să fie stabilit completul și data primei înfățișări.

(G. S)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...