Congresul Național al Tinerilor la Târgu-Neamț

tineri

Organizaţia „Iniţiativa Tinerilor” Neamţ a derulat, în perioada 5-7 septembrie 2014, Congresul Naţional în oraşul Târgu-Neamţ. Acest eveniment a fost realizat pentru liderii de organizaţii, fundaţii și consilii  ale căror obiective se îndreaptă către tineret. Tema principală a acestui congres a fost „Importanţa implicării tinerilor în dezvoltarea societăţii”. Având în vedere modul de functionare al organizaţiilor şi importanţa funcţionării acestora în beneficiul societăţii civile, la congres s-a dezbătut şi Legea Voluntariatului.

“Acest congres doream să îl organizez din perioada în care eram preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Neamţ. Mi s-a propus să îl realizez la Iaşi dar am considerat că este mai bine să îl organizez în oraşul nostru, mai ales că dl. primar Harpa şi-a manifestat din nou interesul şi susţinerea faţă de iniţiativele tinerilor”, a declarat Octavian Bărbuleț Tărăntuș, președintele Asociației “Inițiativa Tinerilor Neamț” (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...