Conducerea VCM-LPS s-a dumirit ce nu merge: „Este un blocaj psihic la echipă!”

„Este un blocaj psihic la echipă. Eu cred că o victorie i-ar descătușa pe jucători”,  spune Constantin Niță, directorul executiv al formației masculine de volei VCM-LPS Piatra Neamț. În 18 etape, nemțenii nu au cunoscut gustul victoriei și cu 3 puncte sunt ultimii în clasament.

„Este o situație grea, de nedorit. Doar dacă fac o victorie, atunci își vor mai reveni cât de cât. Eu sunt conștient că este aproape imposibil să scăpăm de retrogradare, dar încă mai sper că își vor reveni în ceasul al 12-lea. Din păcate nimeni nu se implică. Nu se poate face performanță fără bani. Sprijinul financiar trebuie să fie mult mai consistent, altfel nu avem nicio șansă. Noroc că ne mai susțin Rifil, TCE 3 Brazi și Notariatul Bălan. Dacă nu faci victorii cine îți mai dă bani? Problema va fi nivelul salarizării la grupare. Situații critice au fost în ultimele sezone, dar în 32 de ani nu am retrogradat. V-am spus, eu încă mai sper că în ultima fază a campionatului, cea din a doua grupă valorică, să reușim să ne revenim”, a mai declarat Constantin Niță.

Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 16:00, în Sala Polivalentă pietreană, voleibaliștii de la VCM-LPS vor evolua în compania campioanei în exercițiu SCMU Craiova. În tur oltenii s-au impus cu 3-0 (15, 21, 12). (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...