„Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au organizat concursuri şcolare, şi-au însuşit fondurile colectate din taxele de participare, nu au reţinut şi vărsat la bugetul de stat impozitele cu reţinere la sursă şi au înregistrat în contabilitatea fundaţiilor cheltuieli fictive”, se precizează în comunicat.
Prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunilor este estimat la 3,14 milioane de euro. În cauză, au fost emise 48 de mandate de aducere pe numele mai multor persoane, ce urmează să fie aduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4, în vederea continuării cercetărilor.
Activităţile au fost desfăşurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii. La acţiune participă şi poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Sibiu şi Buzău. Vizată ar fi Asociaţia ”Arhimede”, care organizează concursuri şcolare în mai multe licee din Capitală şi din ţară. De altfel, concursul de matematică ”Arhimede” face parte dintr-un lung șir de alte exemple în ceea ce privește organizarea concursurilor în care se percepe taxă de participare.
„Nu știu dacă există elevi din Neamț care să fi participat la aceast concurs. Depinde foarte mult de decizia părinților. Eu le-am transmis în nenumărate rânduri profesorilor și directorilor de școli să nu se implice în organizarea concursurilor cu bani. Le-am explicat că sunt suficiente concursuri fără taxă de participare. Totuși, de-acum înainte o să cer și eu o situație cu participarea și rezultatele elevilor care merg la astfel de întreceri.”
Reamintim că, la sfârșitul anului trecut, potrivit unui ordin de ministru, concursurile cu taxă nu mai pot fi organizate în instituțiile de învățământ preuniversitar de stat. Cu toate acestea, competițiile pe bani nu au ieșit cu totul din școli. Pe holurile unităților școlare încă se mai găsesc afișe publicitare care fac trimitere la acest gen de concursuri, iar în unele cazuri profesorii le promovează și încurajează elevii să se înscrie la aceste competiții. (M. TEODOROF)