Astăzi, 15 februarie, poliţiştii au efectuat 13 percheziții domiciliare în judeţul Bacău, pentru administrarea probatoriului și tragerea la răspundere a bănuiților. Percheziţiile au avut loc atât la domiciliile unor funcționari publici, cât și la sediile unor societăți comerciale private, fiind descoperite și ridicate mijloace materiale de probă.
„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că 12 persoane, din județul Bacău, ar fi constituit un grup infracțional organizat, a cărui activitate infracțională s-ar fi desfășurat în perioada 2019-2022, cu scopul de a obține, în mod fraudulos, fonduri nerambursabile, fonduri cofinanțate din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Capitalului Uman 2014-2020. Bănuiții, având calitatea de aministratori în drept sau în fapt ai unor societăți comerciale, ar fi aplicat și obținut fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, dar și de la statul român, pentru angajarea mai multor persoane fără locuri de muncă și pregătirea acestora (training). Pentru a-și atinge scopul, se presupune că aceștia ar fi întocmit și prezentat documente inexacte sau false la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), cu scopul de a obține subvenții pentru organizarea acestor programe de pregătire.
Prin această metodă ar fi angajat 197 de persoane, fraudând astfel bugetul Uniunii Europene, dar și cel național cu suma totală de 1,6 milioane de euro -85% fiind fonduri comunitare și 15% de la bugetul de stat. 12 persoane urmează să fie audiate la sediul Parchetului European (EPPO), iar procurorul de caz va dispune măsurile legale care se impun împotriva acestora. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Angela Croitoru