Vineri, 5 iunie, în Parcul Cancicov din municipiul Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Bacău și Palatul Copiilor Bacău, a organizat faza județeană a Concursului Național de educație rutieră “Cupa DHS”. Concursul are ca scop promovarea unui mod de viață sănătos prin mișcare, însușirea corectă a regulilor de circulație, respectarea acestora și prevenirea accidentelor de circulație în rândul elevilor. La startul competiției s-au aliniat 13 echipe formate din 52 de elevi de gimnaziu, care și-au arătat cunoștințele de legislație rutieră combinate cu îndemânarea în manevrarea bicicletei. La finalul concursului au fost acordate premii și diplome cu suportul financiar al Societății Eurosport DHS Deva. La faza națională a competiției, care se va desfășura la Sibiu în perioada 3-6 iulie a.c., județul Bacău va fi reprezentat de echipa palatului Copiilor Bacău, căștigătoare a etapei județene. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Bacău)

Concursul național de educație rutieră – “CUPA DHS”
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


