Concurență între pensionari: Aproape 28 pe un loc la tratament

De la începutul acestui an până pe 23 iunie, la Casa Județeană de Pensii Neamț s-au înregistrat 6.598 de cereri pentru acordarea unui bilet de tratament. La o medie de 230 de bilete acordate județului Neamț pe fiecare serie, socoteala duce concurența la un nivel atât de ridicat că bate de departe admiterea la facultățile de Medicină sau Academia de Poliție, bunăoară.

Din cele aproape 6.600 solicitări, până acum numai 1.176 au fost acceptate și valorificate, în primele opt serii de tratament balnear.

A noua serie, care are ca dată de intrare în stațiuni perioada 10-13 iulie 2017, înregistrează 236 bilete repartizate pentru pensionarii nemțeni, toate ”repartizate prin alocare automată, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, în funcţie de opţiunile făcute de solicitant în cerere”, după cum precizează oficialii CJP Neamț. ”Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctajul aferent fiecărei cereri fiind obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă. Se asigură tratament balnear în staţiuni în care Casa Națională de Pensii Publice deține în proprietate structuri de cazare cât și în alte societăţi comerciale, cu care CNPP a încheiat contracte, beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament”, adaugă aceștia.

Lista cererilor aprobate este afișată la sediile Casei de Pensii din Piatra Neamț și Roman, precum și pe pagina de internet a instituției, la rubrica biletelor de tratament (click aici).

Cei care au prins loc în a opta serie pot fi văzuți aici.

Concurență între pensionari: Aproape 28 pe un loc la tratamentCei de la Casa de Pensii țin să reamintească parte din condițiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea la un bilet de tratament: ”Potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Cererea de acordarea se completează numai pe formularul aprobat (Anexa nr.2 la Ordinul 129/07.03.2017), putând fi transmisă prin poştă, fax, e-mail sau se poate depune personal la casa teritorială de pensii, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul”. (ZCH News)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...